Simturile cainelui

Simtul Tactil

Acesta este primul simt care se formeaza. Importanta simtului tactil se observa inca din primele zile de viata. Cand se indeparteaza prea mult de cateaua-mama, puiul incepe sa o caute, plange si isi leagana capul ca un pendul pana o regaseste, lipindu-se de corpul ei. Aceasta atingere il calmeaza si il elibereaza de stres. Simtul tactil isi pastreaza importanta pe toata durata vietii cainelui. Atingerea (mangaierea) ramane cea mai puternica recompensa, chiar si pentru cainii care au fost dresati folosind drept stimulent mancarea.

Gustul

Gustul, la caini, este functional inca de la fatare, dar capacitatea sa este extrem de redusa. Spre deosebire de oameni, care au in jur de 9.000 de papile gustative, cainii au numai aproximativ 1.700 de papile, dispuse in zona anterioara a limbii (dupa cum demonstreaza dr. Katherine Houpt, de la Asociatia Medicilor Veterinari din Canada). In studiile facute asupra gustului la caini, Katherine Houpt a constatat ca femelele prefera hrana indulcita intr-o proportie mai mare decat masculii si, de asemenea, faptul ca mai toti cainii prefera hrana calda celei reci. Cu toate ca mirosul este cel ce atrage initial cainele catre un gen de mancare, acest simt nu mai are un rol important odata ce cainele incepe sa manance. Intr-un experiment efectuat pe caini lipsiti de capacitatea mirosului, Katherine Houpt a constatat ca 85% dintre cainii testati au preferat carnea in locul mancarii uscate.

Auzul

Auzul cainelui este cu mult mai fin decat al oamenilor. Cainii pot auzi sunete cu frecvente cuprinse intre 20 si apro-ximativ 50.000 de hertzi. De asemenea, ei pot detecta sursa unui sunet cu o intensitate extrem de redusa (60 de decibeli). Cainii pot auzi un sunet slab de la 25 m, pe cand omul aude acelasi sunet de la cel mult 6-7 m. Totodata, mobilitatea urechilor ii permite cainelui sa „scaneze” pur si simplu mediul, din punct de vedere sonor.

Acuratetea auzului la caine se intinde pe aproximativ 8 octave si jumatate, iar Pavlov a atras atentia ca un caine poate distinge tonalitati separate de numai o optime de ton. Dealtfel, folosirea diferitelor tonalitati in dresaj este mai mult decat benefica, acesta fiind primul pas in eliminarea acordarii recompensei cu mancare. Interdictia NU sau FUI se da intotdeauna pe un ton grav, adoptand o atitudine usor distanta, iar recompensa BRAVO se da pe un ton inalt, vesel, aproape ca o invitatie la joaca.

Aceasta maniera de lucru intareste intarirea pozitiva a unui anumit tip de comportament. Iar daca viteza de reactie a stapanului este buna si interdictia vine atunci cand cainele este pe cale sa comita o "infractiune" sau chiar in timpul actiunii respective, folosirea tonalitatii joase va avea efectul scontat.

Pentru a-i intari increderea in sine, cainelui i se ofera un BRAVO vesel, pe un ton inalt, de indata ce inceteaza, macar si pentru o secunda, actiunea pentru care a fost amendat. Cel mai usor, diferentele de tonalitate se impun, pentru prima data, atunci cand vrem sa interzicem cainelui accesul intr-o camera. Dealtfel, distingerea diferentelor de tonalitate este dovedita de toti cainii care recunosc zgomotul motorului masinii stapanului, dintre atatea altele. Tot pe acuratetea auzului se bazeaza si comenzile date cu ajutorul fluierelor care emit ultrasunete.

Vazul

Acest simt ajunge la maturitate in jurul varstei de 4 luni. Pana la aceasta varsta, puiul vede neclar, iar daca incepeti predresajul mai devreme de aceasta varsta , oferiti puiului sansa sa vada mingea sau carpa, repetand miscarea de stimulare, in situatia in care acesta nu o sesizeaza de la inceput.

Sub nici o forma nu se corecteaza un pui sau un caine adult pentru ca observa cu intarziere sau chiar nu vede un obiect in miscare. Capacitatea cainelui de a observa un obiect in miscare este de cel putin zece ori mai mare decat a omului; cainii pot sesiza si cele mai mici schimbari in mediu sau in starea emotionala a stapanului. Astfel, un caine ciobanesc poate observa de la un kilometru un semn facut de mana ridicata a ciobanului. In mod cert insa, cainele vede mult mai bine aproape decat la distanta. La intrebarea daca un caine vede sau nu culorile, nu se poate da inca un raspuns ferm. In urma testelor realizate in laborator, unii specialisti sustin ca, rudimentar, cainii pot distinge culori. Cu cat un caine vede mai bine lateral, cu atat vederea in fata este mai redusa. Acesta este motivul pentru care unii caini gasesc cu dificultate jucaria ce se afla chiar sub nasul lor. Pe timp de noapte, vederea cainilor se adapteaza destul de bine, insa nu atinge nici pe departe performantele vederii pisicilor. Oricum, noaptea cainele vede mai bine decat omul.

Pana nu demult s-a sustinut ipoteza ca vederea cainelui este limitata la alb-negru si nuante de gri. Recente experimente, insa, au scos la iveala faptul ca ochiul cainelui poate distinge cateva culori.

Faptul ca ochii unui caine stralucesc in lumina farurilor masinii se datoreaza stratului opac, numit tapetum lucidum, aflat in spatele celulelor receptoare, strat care reflecta lumina. Cainii au o vedere bioculara si o mica adancime a campului vizual. Focalizarea unei imagini este mai eficienta la rasele cu ochii plasati frontal (precum Canicheul), fata de cei cu ochii plasati lateral (cum ar fi Setterii sau Retrieverii).

Extrem de patrunzatori fata de cele mai imperceptibile modificari ale mediului si avand o vedere periferica exceptionala, cainii sunt eficienti in citirea vizuala a teritoriului si chiar a starilor emotioanale ale oamenilor.

Acuratetea vazului la caine este suficienta pentru a recompune in imagini transmisia TV de norma europeana, care are 625 de linii pe cadru. Cu alte cuvinte, cainii din Europa pot urmari un program TV fara probleme, pe cand cei din SUA, unde se transmite cu numai 525 de linii pe cadru, vad doar puncte si linii in miscare.

Mirosul

Un caine are aproximativ 220 milioane de celule olfactive, pe cand omul are numai in jur de 5 milioane. Dr. Roger Mugford (Marea Britanie, Institutul pentru Studiul Comportamentului Canin) sustine ca, daca membranele ce se afla in nasul unui caine ar fi puse una langa alta, suprafata acoperita de acestea ar fi mai mare decat suprafata intregului corp al cainelui. Un caine obisnuit are simtul olfactiv extrem de pronuntat. El poate detecta si identifica mirosuri atat de diluate, incat nici cele mai sensibile instrumente nu le pot inregistra. De unde si observatia: cainii „vad cu nasul”. Pe aceasta insusire exceptionala se bazeaza succesele obtinute de echipele om–caine in detectarea substantelor explozive, a narcoticelor, preluarea unei urme si identificarea persoanelor disparute sau a infractorilor, gasirea si salvarea sinistratilor etc.

Mirosul este de natura sa influenteze comportmaentul si psihologia cainelui, principalul mod de comunicare si socializare fiind chiar mirosul.

Comunicarea prin miros este mediata de elemnte chimice produse de caini, care se numesc feromoni. Feromonii sunt prezenti in saliva, fecale, urina, vagin si secretiile acestuia, glandele perianale si intr-o glanda situata in regiunea dorsala a cozii. Feromonii unui caine pot influenta imediat reactiile comportamentale ale altor caini, excitandu-i sau inhibandu-i pe termen lung.

Fecalele cainilor actioneaza ca adevarate carti de vizita pentru alti caini, oferind informatii despre sex si pozitia sociala. Un ritual de socializare, de prezentare reciproca, este adulmecarea zonei anale, atunci cand 3 caini se intalnesc. Indiferent de pozitia sociala, cainii se lasa mirositi, ramanand nemiscati, trecand apoi si ei la investigarea celuilalt.

In urma unui experiment efectuat in SUA, s-a constatat ca un numar mare de caini au evitat sa intre intr-un cabinet veterinar, unde un caine intr-o stare de alarma a emis o subtanta prin glandele anale, dar ca acelasi numar de masculi au intrat, de indata ce locul a fost sprayat cu o secretie a unei femele in calduri.

La fel de importanta este si folosirea marcajelor cu urina, insa acestea atrag dupa sine nevoia de a "amprenta" locul deja marcat, iar cainii mai agresivi pot lua in paza teritoiul respectiv.

S-a constatat o reducere considerabila a provocarilor si chiar a atacurilor asupra altor caini, atunci cand s-a interzis masculului sa ude fiecare colt, fiecare tufis sau copac. Se impune, bineinteles, plimbarea cainelui in lesa si, concomitent, inceperea unui program de educare.

Capacitatea cainelui de a analiza si interpreta mirosul tine de dotarea naturala a acestuia. Narile mobile ii permit sa determine directia mirosului, iar analizarea se face prin adulmecare. Am vazut cu totii cum adulmeca un caine, intrerupandu-si respiratia normala. Adulmecerea se face in serii succesive, iar daca in respiratia normala aerul inhalat merge in plamani, prin adulmecare aerul ramane in "culoarele" nazale, unde forma foselor nazale creeaza fluxuri de aer, care fac ca particulele de miros sa se loveasca de receptori.

Aceasta calitate senzationala a cainelui a fost folosita in serviciile de paza, prin formarea cainilor de urma. Succesul cainelui in urmarirea unui miros poate fi sporit prin expunerea repetata la acel miros, in cadrul unei pregatiri specializate, cat si prin administrarea unei cantitati mici de cofeina. Abilitatea cainelui poate creste astfel de peste 10 ori.

De asemenea conditiile climaterice avantajeaza, uneori, prelucrarea unei urme, ideal fiind amurgul zilei, timp in care temperatura solului este putin mai mare decat cea a aerului.

Cainii pot distinge mirosul diferitelor secretii provenind de la sub-brat, palma sau talpa piciorului ale unei singure persoane, iar in urma unor experimente, s-a constatat ca acestia pot detecta prin miros starile emotionale ale oamenilor.

Cei mai buni caini de urma sunt cei din rasa Bloodhound, iar aici par sa exceleze masculii, mai mult ca sigur datorita faptului ca adulmecatul este mult mai des practicat si in comportamentul teritorial si sexual.