Originea Ciobanescului German

        Ciobanescul german a fost considerat mult timp ca o forma domesticita a lupului, datorita asemanarii aparente cu acesta sub raportul aspectului general. Pentru a putea intelege mai bine modul in care s-a format aceasta rasa, vom face o scurta incursiune in tara de origine, Germania.
        Literatura de specialitate mentioneaza ca ciobanii germani utilizau asa-numitul caine ciobanesc din vremuri imemorabile, insa el prezenta o variabilitate extrem de mare sub raportul insusirilor morfologice, de la o regiune la alta. Astfel, in zona de campie, eco-tipul avea o talie redusa, insa era extrem de rapid, spre deosebire de sudul muntos, unde ecotipul avea o talie mai mare, mai masiv, probabil avand originea comuna cu Rottweilerul.
        S-a demonstrat ca in aceste zone au existat imperechieri numeroase intre cainii ciobanesti locali si lup, iar descendentii obtinuti au fost domesticiti si utilizati la paza animalelor. De fapt exista o asemanare izbitoare intre cainii ciobanesti din acele vremuri si lup, in deosebi sub raportul culorii (lupie), conformatia capului, portul urechilor si pozitia oblica a ochilor, la care se adauga comportamentul mai putin docil, caracterul viclean, neincrederea in oameni, care era probabil datorata interventiei reduse a omului asupra lui la acel moment.
        Spre sfarsitul secolului al XVIII-lea se constata aceiasi neuniformitate a materialului biologic, pana la expozitia din anul 1899 de la Karlsruhe, cand s-a constituit 'Asociatia cainilor Ciobanesc German' (Verein fur Deutsche Shaferhunde S.U). Initiatorii si promotorii acestei asociatii au fost A. Meyer, capitan de cavalerie, si Max von Stephanitz, care a fost ales si primul presedinte al forului nou constituit.
        Dupa doar cativa ani, asociatia dominata de spiritul autoritar, disciplinat, tipic de altfel poporului german, a determinat ca printr-o selectie riguroasa, urmata de o crestere in rasa curata , populatia incipient amorfa a ciobanescului crescut in Germania, sa devina o rasa uniforma, cu un exterior armonios, asa cum o putem intani si in zilele noastre.
        Stephanitz a urmarit cu perseverenta sa cultive inteligenta si daruirea cainelui fata de sarcinile primite, considerand ca fara aceste calitati, oricat de frumos ar fi cainele, nu prezinta nici o valoare.
Standardul rasei a fost conceput de asa maniera incat sa se potriveasca perfect cu munca pe care o avea de realizat. Se avea in vedere cultivarea acelor insusiri care puteau contribui la imbunatatirea nivelului productiv al rasei. Un mare avantaj in consolidarea rasei l-a constituit si intarzierea cu care ea a penetrat in alte tari, efect deosebit de benefic pentru rasa.
        Cresterea rasei intr-un areal bine controlat a permis crescatorilor germani sa creeze din aceasta rasa o adevarata masina , la care prioritar este eficinta muncii si numai in plan secundar, esteticul.
        La baza formarii rasei Ciobanesc German au stat trei ecotipuri distincte, si anume: poipolatia de la Thuringia, cea de la Wurtemburg si respectiv cea de la Krone, dar nu se cunosc cu precizie individualitatiile care au stat la baza incrucisarilor. Imperechierile s-au facut intre cele trei ecotipuri, atat direct intre populatii, cat si intre descendenti, astfel ca este greu de apreciat cu ce calitati a contribui fiecare dintre ele la formarea rasei.
        Este foarte adevarat ca se fac numeroase speculatii privind contributia unor genitori la formarea rasei, dar acest lucru are mai putina importanta si este greu de stabilit cu exactitate. Cu toate acestea numerosi cercetatori apreciaza ca la intemeierea unor linii s-ar afla cateva exemplare valoroase, cu o numeroasa descendenta. Dintre acestea putem aminti: Horand von Grafath, cunoscut si sub numele de Hector von Schwabem, Dewett Barbarosso, Blowulf, Roland von Starkenburb si Graf Eberhand. Acestia au fost intalniti in pedigreele primelor exemplare de ciobanesc german care au beneficiat de documente.
        Daca avem in vedere cat de puternica a fost cresterea in sine a rasei in acea perioada, putem sa apreciem cu usurinta ce influenta profunda au avut acesti indivizi asupra formarii rasei.
        Multi caini ciobanesc german car au fost introdusi la inceputurile rasei in Ameria au avut ca sttramos comun pe Roland von Starkenburg si in special pe fiul acestuia Hettle Uckermark.
        Dintre intemeietorii rasei care au avut o descendenta deosebit de valoroasa, putem aminti pe Kriminalpolizei sau Riedekenburgs si Horst von Bolf, dar mai ales pe descendentii femelei Flora Berkemeyer, fondatoarea ecotipului Riedenburb, careia rasa, in forma actuala, ii datoreaza clasa si frumusetea. Aceasta femele poate fi considerat o mutatie aparuta in sprijinul frumusetii rasei. Descendentii acestei femele si apoi a produsilor ei, au contribuit in cea mai mare masura la imprimarea gratiei, armoniei, frumusetii si sensibilitatii rasei, facand-o sa fie usor acceptata in expozitiile canine si apoi extrem de populara in lumea intraga.
        Asociatia cresterii Ciobanescului German a devenit o afacere foarte profitabila, cuprinzand mai bine de 15.000 de menbrii si peste 600 de filiale, fiind considerata cea mai importanta si mai bine organizata asociatie canina din intreaga lume.
        Asociatia conducea cu mare exactitate catalogul rasei si publica o revista bilunara care era expediata fiecarui membru al sau. Totodata, asociatia a inaugurat si o expozitie canina, cu mare priza la public, 'Sieger Show', in care capul de afis il detinea premierea campionilor Germaniei - o femela si un mascul.
        Regulamentul asociatie era foarte strict si impunea crescatorilor criteriile in potrivirea perechilor, numarul maxim de pui acceptati in cuib, programul de crestere al rasei, varsta minima si maxima de utilizare la reproductie si altele Orice abatere de la acest regulament excludea proprietarul din asociatie, iar materialul biologic nu mai beneficia de documentatia ce se acorda cainilor din rasa Ciobanesc German.
        Von Stephanitz a scris un adevarat tratat despre aceasta rasa, carte care a fost tradusa si in engleza si publicata sub titlul 'Cainele Ciobanesc German in cuvinte si imagini'.
        In timpul primului razboi mondial, unii dintre militarii combatanti englezi si americani, cuceriti de frumusetea si aptitudinile acestor caini, n-au ezitat sa cumpere exemplare pe care le-au dus apoi in tarile lor de origine.
        Exemplarul care a contribuit in mod hotarator la raspandirea mondiala a Ciobanescului German a fost achizitionat si adus de capitanul Deurcan pe continetul american. Exemplarul deosebit de dotat sub raportul inteligentei, a devenit in scurt timp celebra stea de cinema care a cucerit lumea in filmul in care pe langa baietelul erou, erau si doi caini celebrii, Rin-tin-tin si Stroughart.
        In Franta, ciobanescul german a castigat repede teren, fiind insa numit Ciobanesc Alsacian, avnd in vedere arealul de formare si raspandire a rasei.
        Datorita calitatiilor sale deosebite, s-a ajuns ca in prezent acesta rasa sa fie cea mai raspandita din lume, fiind intalnita pe toate continentele si bucurandu-se de un succes deosebit.
        Din numeroase cauze, mai mult sau mai putin obiective, Ciobanestii Germani ajunsi in diferite tari, nu au reusit sa-si pastreze integritatea genetica si fenotipica in limitele standardului din tara de origine. Principala cauza consideram ca a fost o crestere haotica, fara a tine cont de cele mai elementare reguli de ameliorare , de potrivire a perechilor si, nu in ultimul rand de necesitatea permanenta a selectiei in vederea mentinerii sau consolidarii caracterelor si insusirilor care au facut celebra rasa. Aceasta situatie a condus la modificarea si chiar degenerarea rasei fiind in unele situatii departe de standardul rasei si respectiv de materialul biologic crescut in Germania.


Ioan Bud, Elena Cristea - Ciobanescul German