Forum ciobanesc german

Buna ziua, tuturor iubitorilor de CG, de animale in general, de caini in special.
De mai bine de o luna tot citesc pe acest forum....plang....cum unii dintre voi v-ati "pierdut" cei mai buni prieteni, Whiskey, Nero, Cora, Cezar, Opal...imi cer scuze nu am retinut multe nume...am trait alaturi de voi momente triste petrecute si la cativa ani distanta. Sa va spun si eu povestea mea.
Copil fiind am fost, zic eu, educata sa iubesc si sa respect toate animalele. Cand aveam vreo 8 ani tatal meu a adus acasa o catelusa pekinez, un ghemotoc de blana care nu stia nici sa manance singura. Am crescut-o alaturi de ai mei cu toata dragostea. Ne-a daruit multe momente de fericire, asa mica cum era, incerca sa ne apere..facea malte boacane...mama era impotriva cainilor in casa cu copii (mai aveam o sora si un frate mai mari). Nu am foarte multe amintiri legate de ea...eram si mica...nu am pretuit-o asa cum merita. Ne-a fost alaturi cand a murit tata. I-a fost si ei dor si ne transmitea din iubirea ei. E greu de pus in cuvinte acest trist eveniment din viata noastra in care o catelusa suferea dupa stapanul ei. Stiu insa ca am suferit cumplit cand ea a murit....pe vremea lui Ceausescu...ne-a adus cineva de "afara"o conservacu hrana umeda pentru caini. era in termen, mirosea extrem de frumos...se pare ca aici s-a declansat ceva probleme digestive...am fost cu ea la Facultatea Veterinara...au facut tot ce au putut pentru ea...erau alte timpuri...totusi a murit...nu ma puteam dezlipi de ea...mama imi zicea ca trage sa moara si ca nu o las eu...Cu adevarat in dimineata urmatoare am gasit-o....Am fost bolnava pur si simplu...deja lucram si era destul de greu sa le explic colegelor...cele mai multe dintre ele nu puteam sa inteleaga. Impreuna cu fratele meu am ingropat-o, noaptea, in fata blocului. Am suferit atat de mult incat am zis ca nu imi voi lua caine niciodata pentru ca te atasezi (ce cuvant mic...nepotrivit)...si, cel mai probabil, dintr-un sentiment de egoism...nu vreau sa mai plang atat dupa un caine.
Cam dupa 10-11 ani ma intreba sora mea, ce caini imi plac...mie imi plac multe rase...dar intotdeauna mi-am dorit un CIOBANESC GERMAN...exact asa i-am si spus. In 2002, eram la casa mea...cu sot si copil, ma suna mama (statea singura intr-un aparatament de 3 camere, in apropiere de mine), ca sa imi spuna ca ma asteapta cu catel, baiat, CG, adus de sora-mea, ea nici nu mai voia sa mi-l aduca asa de drag a prins de el...avea vreo 6 saptamani...nascut pe 25.10.2002. In fine, dupa job m-am dus sa il vad....mi s-a parut tare uratel...negru...cu doua puncte deasupra ochilor, cu niste urechi imense si blege...Dar m-am lipit de el...il puneam intr-o geanta de plaja il puneam pe umar si am inceput vaccinurile ( nu are pedigree).Era fricos...il aparam eu...ne atacau maidanezi pe strada...el era in siguranta. A crescut. A crescut mai mare decat cei de talia lui...rasa lui...nu conta...mama era in siguranta in casa...el era fericit...poate ca daca medicul de atunci ne-ar fi facut o schema corecta de alimentatie nu am fi avut probleme cu el...dar nu...baiatul meu manca ce manca mama...ciorba, cascaval, crenwursti si alte lucruri neporivite. De ros  nu a ros decat niste papuci.In timp mama era tot mai bolnava...el era paznicul si prietenul ei. Iar eu eram Stapana lui. In fiecare zi, indiferent de vreme, sarbatoare, week end, la ora 7.30 eram la ei, sera dupa serviciu la fel ...trebuia sa il duc afara...sa il perii...sa le fac mancare...curat etc...Mi-a fost greu...recunosc, dar merita orice efort. Cand avea el cam 5 ani am vorbit cu familia si i-am convins sa facem tot ce se poate ca sa stam impreuna. adica imi doream o casa cu curte, unde sa fie el fericit (adora vara sa merge la padure...pe malul lacului..la aer...la gratar...)si eu sa pot sa am grija de amandoi. Mare dorinta. Greu de indeplinit insa...multi bani...In fine pe data de 15 aprilie 2009 ne mutam in casa noua, imediat in apropierea Bucurestiului. In acea primavara, aflam ca sora mea si nasa lui Lucky (nume potrivit pentru el cand era mic acum cand era ditamai cainele nu prea..) este foarte bolnava. Nu am apucat sa ne bucuram prea mult de noua casa ...sora mea a murit in scurt timp...a fost ingrozitor...eu eram cea care trebuia sa o anunte pe mama...care era si ea destul de subreda....75 ani...ne-a crescut aproape singura (tata avea 49 ani cand a murit intr-un accident stupid)....ce sa va spun...am crezut ca imi pierd mintile...in februarie 2009 o pierdusem pe matusa-mea care a contribuit mult la cresterea mea (in toate vacantele mergeam la ea...vorbeam saptamanal la telefon...locuia in apropiere de Ploiesti)...nu imi revenisem dupa matusa-mea care s-a stins ca am avut acest necaz cu sora mea....si in septembrie am pierdut-o pe mama. Poate ca e lunga povestea mea...prea lunga...EA l-a crescut...ei stateau mereu impreuna...ce sa va zic???? nu pot pune in cuvinte DOLIUL din inima mea...dormitorul gandit special pentru mama nu mai era necesar...de multe ori am plans cu cainele meu...el simtea ca se intampla ceva foarte grav...am omis un amanunt important. Sotul meu a crescut cu cainele in lant, care manaca paine uscata si care bea apa de ploaie...s-a stabilit de la inceput ca el va dormi afara. Nu mi-am imaginat ca va fi imposibil. I-am luat cea mai buna cusca din cate exista pe piata. In decembrie face pneumonie...in clipa in care medicul mi-a zis care e problema si l-a bagat imediat pe tratament si perfuzii...m-am pus pe plans...imediat l-am bagat in casa...sotul meu si fata nu s-au opus...s-a facut bine...ear foarte fericit ca e in casa cu noi...desi nu avea voia decat pe hol...cateodata noaptea urca scarile si venea sa doarma la usa mea. Pe la inceputul acestui an dintr-o data il vad ca e foarte umflat la burta...sun medicul care ma directioneaza catre o clinica non-stop de profil...am ales un cabinet...care voia sa il opereze de torsiune gastrica...desi a recunoscut ca e posibil sa nu fie...ne-a cerut 30 milioane...am plecat acasa... cu recomandarea sa ii dau niste pastile pentru stomac...era tot foarte umflat...il bag pastilele pe gat si am declasat voma (imi cer scuze) imediat si-a revenit.Toate bune si frumoase.Pe 13 aprilie sera aceeasi problema, de data asta insa merg la CENTROVET, unde ma tot trimitea medicul...el era deja cardiac (un muschi lenes) si tratat pe masura...aici las 150 lei pe o injectie si o ecografia in acre nu se vedea mai nimic era umflat de gaze...Imi cer 1200 lei sa il intubeze si 3000 sa il opereze...nu aveam acesti bani. Plecam acasa disperati...eu deja plangeam incontinuu...suna fica-mea si afla ca la Facultatea Veterinara fac intubare cu 300 lei....iar urca-l in masina si mergi era deja 10 noaptea....i-a bagat prin acealasi procedeu ulei de parafina si carbune medicinal....isi revine baiatul...pe la ora 2 ne culcam. pe la 5 dimineata il aud...sar din pat si eu fata mea...el era iar umflat si venea sa ne ceara ajutorul. Il luam il punem in masina...ne ducem iar acolo...la facultate...extraordinar om dr TUTUNARU...il intubeaza iar...se desulfla...il facem investigatii multiple (cardio, babesioza, eco, biochimie, perfuzii) nici nu mai stiu ce am facut...el statea pasiv...mai putin la o injectie foarte dureroasa....era foarte slabit...nu putea sa mearga si aflam de ce. Avea glicemia mai mica de jumatate...in fine il bagam pe tratament, trebuia sa continuam cu perfuziile, venea medicul acasa sa i le faca...medicul cardiolog zice ca e ok daca il scoatem pastilele deinima vreo 2-3 zile...dar nu a fost. Vineri 15 aprilie 2011 (nu m-am dus la serviciu) de dimeneata l-am vazut ca nu respira bine, m-am trezit din 2 in 2 ore sa il vad ce face...pana sa ajunga medicul am stat jos langa el...si a murit langa mine ...fara sa pot face ceva....macar stia ca nue  singur...il tot sunam pe medic...la 2 minute dupa a ajuns...i-a facut masaj cardiac...degeaba...am rams si fara baiat.... asa il alintam eu 'gogoasa lu' mama, puiul lu' mama, dulceata mea...etc.... Nu stiu cum sa inchei decat cu multa multa durere...pe care o resimt si acum si nu stiu daca o sa imi treaca... mi-am pus poze cu el pe desktop, la serviciu, in living, in dormitor, am reusit sa il conving pe sotul meu ca vreau sa il ingroape in curte...Il am mereu in suflet dar parca e prea mare curtea asta fara el...pentru el mi-am dorit-o...sa fim impreuna...Poate ca ati observat deja ca am locuit cu Lucky exact doi ani in casa noua...in fiecare dimineata in beau cafeaua cu el...vorbesc cu el....dar nu e sa dea vesel din coada...sa alrege dupa masina...sa latre cand vede om strain...Si poate ati observat ca am pierdut in scurt timp multe fiinte dragi...de necomparat...sunt iubiri diferite...dar toate dor....si ai inima rupta... nimeni si nimic nu il poate inlocui.
Plang...plang...

Condoleante pentru pierderile suferite!

R.I.P. Lucky  :'(

Multumesc. Voua sa va traiasca cainii, sa fiti fericiti alaturi de ei....

Nimic nu se compara cu dragostea, fidelitatea si bucuria oferite de un caine ....IL IUBESC MULT si imi lipseste mult...trebuie sa imi protejez familia...nearatand suferinta mea...o parte din ea s-a descarcat chair pe acest forum...As fi vrut sa mai traiasca...daca inima lui nu ar fi cedat...si stiti ce este extraordinar???? ca a murit alaturi de mine....eu plangeam si il managaiam si el a intins capul sa ma vada...si a oftat....exact ca mama mea...adica ca un om...nu pot uita ....
Pot sa va povestesc multe despre el...i-am luat cos(l-am pus in el...acolo unde se odihneste).Cel mai mare. V-am zis ca era imens? avea 55 kg si era si inalt. Era seriful pe strada...impresiona deopotriva oamenii si animalele prin statura.Semana cu mine si eu sunt inalta. Se ducea cu prietenie la orice caine...daca insa era primit cu ostilitate...reactiona..Cand stateam la bloc Lucky avea cam un an si ceva se imprietenise cu un rottweiler ceva mai mare de varsta...la un moment dat, pe neasteptate, i-a sarit in spate. Am innebunit m-am bagat intre ei sa il ajut. Stapana cainelui atacant ma sfatuia sa ii las sa se bata...I-am despartit fara sa fie ranit semnificativ decat orgoliul lui. Insa tipa aceea ne ocolea de atunci ...

Imi e tare dor....

trebuie sa treci peste asta! este foarte greu.. eu aveam 11 ani cand am pierdut-o pe Cora! :(
trebuie sa umpli golul acela cu un alt Ciobanesc German!..

Te intelegem si suntem alaturi de tine, multi am trecut prin asemenea momente; El va ramane mereu in inima ta insa doar un alt ciobanesc german iti va readuce bucuria si va reumple golul.
R.I.P. Lucky!

Fratele sotului meu are un CG de un an si jumatate, un nebun, Maxx.Sta afara in padoc...si uneori zburda toata curtea.Si sotul sorei mele(a avut un frate de mama de al lui Lucky dar mai mare cu cateva generatii...care  amurit anul trecut...)nu a rezistat fara caine si evident a adus un puiut CG care face si el in curand un an. Pixell.

Lucky probabil ca avea si ceva sange albastru...nu stiu...mama lui era CG perfecta ca talie...nu stiu taica-sau...

Nu v-am spus ceva neobisnuit...nu se adaptase la viata la casa...in sensul ca nu isi facea "treburile" in curte decat daca era absolut necesar. Se obisnuise sa ne plimbam (crescut la bloc...) si cum in apropiere sunt niste terenuri pe care nu s-a construit inca, acolo mergeam...era partea din zi care ii placea cel mai mult. Ce mare lucru ii daruiam cateva minute dimineata si seara exclusiv lui. Ii placeau cainii maidanezi din zona. Desi ei la inceput se cam temeau de el...aveau obiceiul sa se puna pe spate...ii domina fara sa le faca rau...trebuia doar sa am grija sa nu cert vreun caine...in momentul acela il batea...(ma mai suparam ca veneau si ma umpleau de par...cersind mangaieri) nu era gelos...ma lasa sa pun mana pe ei...dar sa nu ma supere vreunul... eram atenta si am evitat intotdeauna ranirea fie si superficiala a unui alt caine.

Ii placeau pisicile.... Ca oricarui CG. La bloc fiind aveam masina in fata blocului intr-un fel de tarc. El imi tot mirosea la motor...insistent...am ridicat capota ca sa ii arat ca e ok. nu e  nimic acolo. Sa lesin cand am vazut o pisica ascunsa acolo...de atunci cauta pisici la toate masinile in special la a mea...Desi era masiv, parea greoi compensa cu faptul ca isi facea tactica...intr-o zi il necajeau trei chiwawa (nu stiu daca am scris coect, scuze)...ce ziceti ca a prins unul...fara sa ii faca nimic...doar sa il lase in pace...

Adora sa mearga cu masina. Poate asocia cu faptul ca mergeam cu masina la gratar. Prima lui plimbare cu masina nu o voi uita niciodata...o duceam pe mama cu Lucky la sora mea in Drumul Taberei...nu cred ca avea mai mult de un an...A fost si singura data cand a stat in fata alaturi de mine...eu aveam dacia inca...Imi taie o masina calea, il las sa se strecoare in fata mea, doar ii dau lumini de avertizare...la semafor la Moghioros, se da jos tipul, tot el cu gura mare, venea spre mine...desi repet el incalcase regulile de circulatie...il vede pe Lucky care privea scena foarte curios...ma saluta frumos si face stanga-imprejur.... :lol1...

As putea vorbi despre el la nesfarsit....cam cu atat am ramas, amintiri, multe multe poze...si faptul ca il am in suflet mereu oriunde as fi....

ASTAZI SE IMPLINESC 5 SAPTAMANI .....E GREA DESPARTIREA.....

R.I.P.! :'(

:( R.I.P Lucky.Cum zicea si Ariana mai sus( El va ramane mereu in inima ta insa doar un alt ciobanesc german iti va readuce bucuria si va reumple golul.)Crede`ma ca are mare dreptate.Eu am stat 4 zile dupa decesu` lui Nero fara catel.Mai mult nu am rezistat.Usor,usor,ai sa retraiesti la cote maxime ce facea Lucky prin prostioarele pe care le va face minoru`.
Astept sa apara un nou post in care sa ne impartasesti vestea cea mare.
 

R.I.P Lucky....e foarte greu si crede-ne ca toti trecem prin momente dastea..poate nu asa dese ca ale tale si asa afective dar si la noi e la fel..Crede-ma pe cuv.ia-ti ul alt  :c3 si o sa vezi k 12-15 ani nu o sa mai vb despre asta pe forum(depinde cum il cresti)..mult succes si R.I.P inca odata.

Va multumesc mult pentru incurajari.
Conteaza ca intelegeti prin ce trec...durerea nu se poate exprima prin cuvinte. Inca nu pot sa cred ca a plecat....ca nu mai este cu mine...Probabil ca vom luam un caine, poate unul care sa ii semene...nu inca. Ieri i-am plantat mai multe flori...sa fie frumos ca el...imi face bine sa vorbesc despre el, sa am grija la coltul lui de rai din curte,ar fi fost foarte fericit ca s-a incalzit afara...si cel mai fericit atunci cand puteam sa stau mai mult cu el...sa il alint.El a suferit atunci cand ne-am mutat pentru ca statea mult timp singur...Acum stau eu singura...dragostea si fidelitate lui ma facea sa uit de tristete...acum sunt trista ca am pierdut un prieten adevarat.

In dimineata asta, venind spre serviciu, am observat o masina in care erau doi caini pe bancheta din spate. Nu CG, cred ca era un caniche si un brac.Ca si Lucky al meu stateau cu capul pe geam.Spre deosebire de puiutul meu cei doi cand au vazut un caine maidanez s-au pus pe latrat si se agitau de miscau masina aflata pe loc...Lucky-tu' meu era doar atent...privea...nu facea harmalaia celor doi. Mesajul este de fapt ca ei sunt unici, ca si noi...
Imi e tare tare dor de el...

El va ramane mereu in inima ta insa doar un alt ciobanesc german iti va readuce bucuria si va reumple golul.

Multumesc EmilySoft. Cred ca ai dreptate. Si Ariana m-a sfatuit la fel. Nu pot inca sa fac pasul...ma gandesc mereu la el...imi lipseste mult mult.Tot nu pot sa cred ca nu mai e langa mine.Sunt asa de reci cuvintele astea.Nu am putere.Nu prea am chef de viata in general... au trecut 6 saptamani si eu nu ma pot resemna. Ma tot gandesc ca poate medicul cardiolog nu l-a examinat cu suficienta atentie, ma intreb daca a stiut cat il iubesc, ca sunt acolo langa el, daca stie cat de dor imi e de el...As fi vrut tare mult sa mai traiasca fericit macar doi ani cu noi...Un caine cuminte, afectuos. Mereu m-am intrebat de ce nu intra la mama in camera(ramanea pe hol sau in camera lui) daca o vedea culcata...sa nu o deranjeze? Nu l-a invata nimeni asta. Insa, imediat ce o vedea ca se ridica se duce sa o "salute".Sunt trista si singura.Doar voi si cei care au trecut prin asta pot intelege. Nimic nu va mai fi la fel...niciodata.Multumesc mult pentru intelegere si pentru incurajari....conteaza mult sa va citesc parerile pe forum.

Am recitit ce am scris si am sesizat ca sunt un pic confuza...sar de la una la alta...scuze...stiu ca veti intelege gandurile mele.

Ieri am aflat despre Kara, catelusa unei prietene de-a fiicei mele, ca a fost eutanasiata. Am retrait drama pierderii unui suflet credincios, am plans si suferit alaturi de ele. O stiam bine, am stiut evolutia bolii cumplite(cancer), am sperat alaturi de ele, imi amintesc cum se juca cu Lucky, cum il proteja si ii trecea cu vederea obrazniciile de caine mai mic. Kara avea 14 ani.Lucky 8. Foarte trist si greu de acceptat ca nu ai putut sa faci mai mult...
Astazi se implinesc 7 saptamani de cand prietenul meu, Lucky, s-a dus si este acum in raiul cainilor. Ma alina faptul ca intr-o zi ne vom revedea si sper sa trecem Rainbow Bridge impreuna...sa nu ne mai despartim. Intr-un fel el este cu mine mereu...il port in suflet si in gand.
Imi este tare dor de el...nici la vacanta nu pot sa ma gandesc...nu am starea de spirit necesara...iar week-end-urile sunt mai terne fara sufletelul meu si veselia lui!

Nu mai sta pe ganduri...cumpara un puiut de  :c3

1 milion de vorbe frumoase nu`ti alina durerea..un puiut de  :c3 sigur  o sa`ti mai aline din suferinta..Inca mai sper ca o sa`ti iei un puiut in cel mai scurt timp.

Ai dreptate Nero Attis, nu imi alina suferinta, ma ajuta ca macar sa ma resemnez. Sper ca nu sunt foarte plictisitoare cu plansul meu. Nu am intentionat. Doar cu voi vorbesc despre asta...

In ceea ce priveste puiutul nu stiu daca se va putea. Sotul meu e cam impotriva iar eu ...nu stiu inca ce vreau. Cert e ca am pastrat cusca (desi mi-a cerut-o cineva) si lesa. O sa vedem.
Iti multumesc pentru votul de incredere si promit ca atunci cand voi avea astfel de noutati va voi anunta. Pana atunci mai suportati sa va povestesc despre puiutul meu?

Sotu`daca  se pune intr`o dunga inseamna ca nu l`a iubit cu adevarat pe Lucky ... Pus in fata faptului implinit,sigur nu o sa mai zica  nimic oricat ar merge el in drift prin curte.O sa`l iubeasca pe ``minor``  garantat.Eu n`am stat mai mult de 4 zile fara catel..in a 4`a zi il aveam in casa pe Attis..

Noi dupa 6 luni de la moartea primei cateluse am luat-o pe Nati. Unora le trebuie timp sa se poata linisti, acomoda cu pierderea si resemna. Oricum, terapia finala tot un alt puiut este.
Cu cat main repede cu atat mai bine!

Ai dreptate Ariana. Adevarat ca si  motto-ul "Satisfacerea unei pasiuni inseamna fericire". Ciobanescul german e pasiunea...

R.I.P. LUCKY!
Crede-ma, un puiut te va face sa depasesti mai usor aceste momente! Iti spun din experienta.

Credeti ca s-ar adapta sa stea exclusiv in curte? Liber? Cu cusca solida a lui Lucky? Nu va avea probleme cu frigul? Voi rezista eu oare sa il vad speriat poate de tunete, inghetat iarna? Nu stiu... :c3 este un vis frumos...cat il ai...apoi...

Cand e frig si ud afara, te rog ia-ma inauntru ... pentru ca sunt un animal domestic acum, si nu mai sunt obisnuit cu conditii grele ... si nu cer mai mare onoare decat privilegiul de a sta la picioarele tale langa vatra ... fiindca tu esti Dumezeul meu, iar eu sunt supusul tau devotat.

Superb exemplar a fost! Daca mai ai poze cu el, eu una as fi incantata sa mai postezi cateva!

Un exemplar echilibrat nu va avea probleme cu tunetele si fulgerele, iar unul sanatos nici cu frigul si ploaia atat timp cat are o cusca buna in care se poate refugia la nevoie. Ai mei n-au nici o treaba cu tunetele si daca ar putea ar dormi iarna in zapada.
Nu-ti fa griji, cand esti pregatita te sfatuiesc sa iei un puiut, el te asteapta deja!  ;)

Iti multumesc mult NeroAttis chiar asa ar fi, ma recunosc in cele spuse de tine. Thara multumesc din suflet pentru cuvintele tale.Si noi credem ca era frumos rau. Ariana obiectiva ca de obicei si pertinenta in afirmatii. Va multumesc pentru ca va simt alaturi de mine in acest trist moment din viata mea.
Daca Lucky se speria la furtuni inseamna ceva rau despre perosnalitatea lui? Intotdeauna simtea ca va fi furtuna inainte de a incepe.Nu il speriau prea multe lucruri...

Fara sa-l denigrez cumva pe Lucky      (si prima mea catelusa o lua razna la tunete/bubuituri de orice natura -vezi  aici Lora - tot la sectiunea In memoriam   http://www.ciobanescgerman.net/forum/index.php/topic,1364.0.html   )  nu este de dorit ca un Cg sa se teama de asemenea zgomote, indica o slabiciune iar in expozitii si examenele de lucru aceasta slabiciune, in functie si de intensitatea reactiei, este eliminatorie. Cu siguranta insa avea multe alte calitati care facea sa paleasca teama de tunete in fata lor.  :)

 :( :'(
ASTA ERA SLABICIUNEA LUI...NU STIU DE UNDE SI DE A AVUT-O...
 :'( :'( :'(

 Lucky :c3  -ul meu este de neinlocuit. Azi noapte am avut ,se pare, musafiri nepoftiti, alarma s-a declansat si probabil s-au speriat. Pana acum,in cei doi ani de cand locuim aici, nimeni nu se apropia de gardul nostru de frica cainelui.
O data in plus suferim ca el, indiferent daca era in casa sau afara, imediat latra la oameni necunoscuti. Ciudat poate pentru ca era destul de mut altfel: nu latra la alti caini, la masini, la sirene sau altceva... doar la om strain.
Imi e tare dor...

Cea mai recenta poza cu el...

Au trecut doua luni.Chiar pe la ora asta...Este greu sa accepti pierderea unei iubiri neconditionate, pierderea unui suflet bun, cuminte, afectuos...Durerea s-a mai estompat, dorul si golul lasate sunt mari. Nu e zi sa nu vorbesc despre el, sa nu ma gandesc la el...As fi vrut sa fac mai mult pentru el, as fi vrut sa mai traiasca sanatos cativa ani, as fi vrut sa avem acces la un medic cum e Ariana, as fi vrut sa stie cat il iubesc si cat mi-am dorit sa fie fericit. Imi amintesc, nu stiu cum sa zic, fizic, parca simt cum il mangai, simt capul lui sub mana mea, ii placea sa il mangai pe piept. Imi face bine sa vorbesc despre el....sper ca ma intelegeti.

Condoleante.Impresionanta povestea.cu siguranta ca altul nu-l va inlocuii dar iti va alina durerile sufletesti.deci fa pasul urmator alt :c3.

Dupa citeva luni  de cand l-am pierdut pe Afy, timp in care nu am vrut sa recunosc pierderea, am inceput sa tot vorbesc de el , sa ma uit la pozele lui,
Incerc asa sa sufar mai putin, dar de loc niciodata

8 ani frumosi dupa care acest gol...nimic nu va mai fi la fel...

Am mai micsorat cateva poze cu baiatul meu...

Iti inteleg pe deplin suferinta,am trecut si eu prin asa ceva acum 2 ani cind mi-a murit Dora,o catea ciobanesc german de 13 ani;am stat citeva saptamini fara ciobanesc german in curte,suferinta era din ce in ce mai mare,pina l-am luat pe Vilas.La inceput mereu il comparam cu DORA,incet incet am inceput sa-l iubesc la fel ca pe fata mea DORA,apoi Vilas mi-a adus tot atitea bucurii ca si DORA.Te sfatuiesc sa faci si tu la fel ca mine.Suferinta aceasta nu trece niciodata,ea doar poate fi inlocuita.

Multumesc mult pentru incurajari. Il ador pe Vilas, e un frumos, am citit cu rabdare evolutia lui...m-am bucurat alaturi de dvs. de rezultatele lui. Am urmarit si alti pui, de la achizitie, pana acum cand multi dintre ei au deja mai mult de un an...Nu pot inca vedea un alt caine in curte. Urmaresc cu mare placere filmuletele postate cu puiuti de CG...si ajung acasa si vad alti caini cum dorm tolaniti la umbra si ma intreb "De ce nu a mai putut fi si Lucky cu noi?" Atat de mult mi-am dorit sa stam la curte...sa fie fericit, sa poata alerga...sa se bucure de viata...nu mi-am dorit casa asta pentru mine...ci ca sa putem sta cu totii. Duminica eram singura si afar plou si ma gandeam ca ar fi stat cu mine in casa...ca l-as fi dragalit si rasfatat cum faceam de obicei cand eram singuri...imi lipseste foarte mult...
In alta ordine de idei,as dori sa imi schimb ID-ul de user in LUCKY THE ONE daca se poate si ma poate ajuta un administrator al sit-ului.Cu multumiri anticipate...

Am uitat sa-ti spun,pe Dora am ingropat-o in fundul gradinii si chiar daca pe Vilas il iubesc asa cum zicea Ariana ,,ca pe ochii din cap'' din cind in cind mai trec si pe la Dora.

Am reusit sa il conving pe sotul meu ca vreau sa fie in gradina noastra ingropat. Am facut acolo o mini gradina cu flori pentru el....in dreptul geamului mamei unde noaptea este aprinsa mereu o lumina de veghe. In fiecare dimineata beau cafeaua cu el iar seara pretextez ca ma duc sa aprind luminile si ma duc pe acolo....desi el e cu mine mereu.
Intr-o noapte m-am trezit si mi s-a parut ca e in pat...credeti-ma sunt om in toata firea...am clipit mai des ca sa vad mai bine...in alta zi, intr-o dimineata ma pregateam sa plec si mi s-a parut ca respira pe sub usa...asa obisnuia sa ma atentioneze ca are "nevoi urgente". Noaptea hai ca eram ametita de somn...dar ziua ce scuza am?
Oricum ar fi, fara pedigree, iesit din standard, era un caine destept si care ne-a oferit nenumarate clipe extraordinar de frumoase, regret doar ca nu am putut sa ii ofer mai mult...merita tot ce e mai bun pe lumea asta. Si cred ca toti cainii dvs zapaciti, puiuti, adulti, catigatori de concursuri sau nu, toti merita sa le intoarcem iubirea si bucuriile pe care ni le ofera ei zilnic...
O poza care imi place mult...

Astazi se implinesc trei luni...luni triste fara baiatul meu. Nici acum nu imi vine sa cred...El era un fel de "default", nu imi imaginam viata mea fara el. Cred ca v-am spus deja ca eu ii dadeam sa manance, eu ma duceam cu el la medic, eu ii aplicam tratamente cand era cazul, eu il duceam la plimbare, eu renuntam la banutii mei de buzunar si ii luam ce avea nevoie, eu ma certam cateodata cu toata familia pentru el DAR el era cel care imi facea zilele  posomorate in zile mai bune, el imi tinea companie, el ma facea sa uit de necazuri prin bucuria lui evidenta cand ne vedeam, am simtit mereu ca exista o legatura speciala intre noi...
Imi aduc aminte  ca in dimineata zilei de 14 aprilie dupa prima intubare, cand se umflase din nou burtica si venea dupa ajutor, nu prea se putea misca, asa ca am incercat sa il ajut, sa il iau in brate. Cred ca l-a durut ceva, nu stiu, m-a muscat de mana. Pe moment mi-am pus ceva la mana sa nu fac sange prin casa si i-am acordat lui toata atentia pentru a reusi sa il urcam in masina sa mergem la FMVB. Nu m-am suparat pe el. Ma intreb insa de ce a facut asta? L-a durut? I-a fost frica? Muscatura a fost scurta si profunda. Stiti ce? Sunt nebuna.Mi-am dorit sa imi ramana semn...si mi-a ramas. M-a durut tare dupa vreo ora- doua...dar sufletul ma doare de trei luni. E foarte greu sa accepti ca iti pierzi un prieten.
La aceasta mica comemorare am sa adaug o scurta amintire despre blanosul meu. Era vara, stateam la bloc, la revenirea din vacanta de doua saptamani, perioada in care in primele zile era foarte trist, nu manca si il cam speria pe cel care avea ca job sa il plimbe de doua ori pe zi, la revenire, cum ziceam ,am sunat acasa si am stabilit sa se descuie mami usa, sa vedem reactia lui cand voi intra pe usa. Zis si facut. Intru eu binisor. El dormea pe hol, a ridicat capul si a latrat scurt, eu nu am zis nimic...nici nu era nevoie, a stiut imediat ca sunt eu...a venit repede si topaia,maraia...parca ma certa, facea asta diferit fata de maraiala fata de strain,ma rodea usor de mani, nu stia ce sa mai faca de bucurie. Am observat ca de fiecare data cand lipseam cateva zile se bucura nespus la venire. Se bucura in fiecare seara cand veneam de la serviciu astfel incat intotdeauna pe el trebuia sa il pup primul. Frumoase amintiri am...ca voi toti...cu prietenii urecheati.
Nu este zi sa nu ma gandesc la el, sa nu ud florile de la el, sa nu privesc un tablou cu el, sa nu intru pe acest forum sa citesc despre cainii vostri...imi face chiar placere sa citesc si adesea am rabdare si citesc cate un topic de multe pagini...rabdare pe care sper ca mi-o veti arata si voi mie cu plansul meu dupa LUCKY THE ONE.

Am citit, si m-a durut durearea ta, si m-a durut durerea mea aducindu-mi aminte de Afy care a murit in octombrie 2010..
Doare durerea si doare ca nu trece cu  nimic , chiar alt CG nu-i acelasi lucru
Durerea ramine si doare, doare, doare..

Multumesc Olga pentru intelegere.
Afy are topic? Sper sa nu iti aduc mai multa durere intreband asta....

Astazi se implineste o saptamina de cind Printesa mea Lucky  s-a dus si ea la cele vesnice.A fost linga noi ultimi 11 ani din viata. A sosit in familia noastra cind avea 2 ani .Ne-a umplut viata
Am citit cu drag articolul tau cind inca printesa era cu noi .
Dar durerea e inca foarte vie si nu am putut sa scriu nimic pina acum.

Nu are, dar de mult timp am gandit sa-i fac unul, din respect pt tot ceea mi-a dat
Cand a murit el nu stiam de ac forum, apoi am facut unul pt Ox, dar tot timpul gandesc ca nu sunt corecta cu memoria lui Afy
Povestindu-va de el , o sa retraiesc clipele de bucurie care s-au dus

Imi pare tare rau Alias 007 de pierderea voastra! Nimic nu va mai fi la fel fara ea...

Olga poate ca ar fi bine sa il iubesti dublu pe OX...

Sa va mai povestesc cate ceva despre Lucky.

Intr-o zi acum un an si ceva am avut niste muncitori care nu stiu ce aveau de facut prin curte. Le era foarte frica de caine. Ce sa fac eu? Sotul meu luase un lant...dar nu am vrut sa il folosesc. Lucky mereu era liber in casa, la bloc, apoi restrictia cu numai in curte...lant era prea mult. Asa ca mi-am lasat toate treburile ca sa stau cu el. I-am pus lesa ( era foarte fericit cand o vedea...asociind-o mereu cu plimbarea) si era cumintel doar mai latra din cand in cand. A trebuit sa ma duc pana in casa sa iau ceva.... asa ca pentru un minut am legat lesa ( din piele) de o stinghiuta din "car-port". Ce credeti ca a facut zapacitul? In cateva clipe a ros lesa si s-a eliberat...
 :lol1
Nu ma puteam supara pe el...era cumintel si stia ca nu ii rezist.
Tare mult as fi vrut sa il mai am cativa ani langa mine...

Era nostim cand imi puneam un prosop sa fac plaja...el credea ca e pentru el si venea repede si se aseza direct pe el ...stiind ca noi, cand mergeam la padure, ii luam de acasa un cearceaf sa nu stea pe pamant, pe gunoaie sau alte ciudatenii...

Era incantat cand il periam. Oriunde ar fi fost daca ma vedea cu peria venea la mangaieri si periaj.

Multe amintintiri am cu el. In septembrie anul trecut, dupa ziua mea, a trebuit sa il operam deoarece ii crescuse mult un lipom (nu stiu daca acesta este termenul) arata ca o galma. Nu il deranja la mers, medicul a zis ca dupa cum arata e in regula si ca o sa il scoatem doar daca abceseaza...asa ca a trebuit. Poate ca medicul trebuia sa ii faca si alte analize inainte de anestezia totala. Ma gandesc ca e posibil ca de atunci sa ii fi afectat inima. Nu a avut niciodata probleme de respiratie pana atunci. Poate ca doza de anestezie a fost mare el foarte mare...poate s-a temut ca nu adoame...si poate ca...in fine. Nu voi sti niciodata. A fost foarte greu la aceasta operatie. A doua din viata lui. Prima a fost cand era micut ai a fost datorata unei hernii...Pentru oricine cred ca e greu sa stea linistit in astfel de momente. Cand a inceput sa fie ametit...se sprijinea de mine...poate ca imi arata ca are incredere in mine, nu stiu. Si dupa operatie cand a deschis ochii dar nu se putea misca, apoi o buna bucata de timp a putut sa isi miste numai capul...foarte greu. Am suferit alaturi de el cand l-am dus la masina cu un prosop mare pe sub burta pentru ca nu putea sa mearga...apoi alta dandana. Galma era localizata in zona axilei asa ca nu se inchidea operatia...Dar s-a facut bine incet incet. Apoi, prin ianuarie am remarcat tuse, greutate in respiratie...

Imi e dor de el si sincer ma alina gandul ca la un  moment dat voi fi impreuna cu cei "plecati" mama, sora, matusa si nu in ultimul rand cu puiu' meu Lucky.

Rugaminte catre administratorii sit-ului. Se poate sa imi schimbati ID-ul? Va rog mult.

Parerea mea e ca anestezia scurteaza din viata  si la oameni si la animale.

Posibil...oricum bine nu i-a facut...poate pe moment...dar nici macar pentru ca a fost foarte lunga si grea recuperarea...

Vinerea in general am ajuns sa o asociez cu despartirea de baiatul meu. Despartire e nepotrivit spus pentru ca eu stiu ca el e cu mine ... doar ca nu il mai vad, nu il mai pot striga, mangaia. Desi au trecut patru luni si s-a mai estompat din durere..imi lipseste mult.
Citesc topicuri intregi cu cainii vostri si ma bucur alaturi de voi cand puiuta a ajuns adult apoi mamica, ma topesc ca si voi cand vad "sarmalutele", ma bucur alaturi de voi cand vad un caine frumos si antrenat este rasplatit in concursuri, astept ca si voi alte rezultate. In fiecare zi fac asta. Este o placere sa va admir cu gandul la Luckytu' meu.
Cand era mai mititel, intr-o zi primisem un telefon nou si butonam de zor sa il descopar, sa imi aleg o melodie ca ton de apel. Lucky care motaia linistit cand a auzit muzica de la telefon s-a pus pe latrat. ;). Un latrat special, in functie de ritmul melodiei....parca si urla...ca un lup autentic (ce am vazut prin fime, desigur). Am fost tare amuzata asa incat l-am inregistrat cu un alt telefon. Asa imi suna telefonul si in prezent...ca sa il aud. Am multe filmulete cu el si ma bucur sa le revad dar ma intristez ca nu este langa mine.
Am sa ma intreb mereu unde am gresit? de ce i-a cedat inima? ce as fi putut sa fac? a fost fericit cat a fost cu noi? Am speranta ca intr-o zi ne vom regasi pentru totdeauna. Este un gand care ma linisteste. O sa imi doresc mereu sa fiu acolo cu ei...

Nu am intrat demult pe aici pentru ca de cate ori vad o noua postare mi se frange inima.I-mi pare rau pentru Lucky.Si poate pare un cliesu dar te inteleg perfect si=ti inteleg durerea.In 1 septembrie se implinesc 2 ani de cand am ramas fara Comoara mea. Si inca sufar.Si chiar daca am familie frumoasa si fericita, o parte din mine a ramas singura.In fiecare zic parca joc un rol,sa nu observe ai mei ca sufar, doar seara, singurica stau, ma uit la stele si plang.Inca plang dupa el.Mi-e atat de dor de el!Stand la bloc nu am putut urma sfatul celor care au spus sa iau alt caine.Inca o data I-mi pare rau pentru pierderea suferita si RIP Lucky.

Iti multumesc. Ma regasesc mult in cele spuse de tine. Intr-adevar ma simt singura...si imi este foarte foarte dor... :'(

Ti-am citit randurile triste...ma emotionat foarte tare,de obicei nu pot sa citesc sau sa privesc astfel de intamplari,sunt foarte emotiva.Imi pare rau pentru pierderea ta.Fi tare,si gandeste-te ca Lucky este bine acolo unde este acum.Si mie mi-a murit o pasare(un papagal),poate pare banal...dar il iubeam ,il aveam de cand eram mai micuta,si acum regret ca la un moment dat nu prea i-am mai dat atentie,plecam mai mereu de acasa,mai aveam si un pui de pisica,toata atentia era asupra ei...Si intr-o zi ma sunat fratele meu sa-mi zica ca Coco(papagalul meu) ,era mort.Cand m-am dus acasa,mititelul era atarnat de castronul de mancare,cred ca sa speriat de ceva si ia pleznit inimioara.Am plans zile in sir...si m-am invinovatit pentru moartea lui,si acum simt acelasi lucru.Dar nu pot da timpul inapoi din pacate...Mergem mai departe.Ne raman doar in amintire prietenii nostri(patrupezii sau inaripatele). RIP Lucki

Astazi se implinesc doi ani de cand mama s-a dus la ingeri si tot astazi sunt 23 saptamani (5 luni si o sapt) de cand Luckitu' meu s-a dus la ea....O lunga perioada grea si trista din viata mea. Nimic, niciodata nu va mai fi la fel. Am inceput sa realizez ca baiatul meu nu ma mai asteapta la poarta, ca nu ma mai pot bucura de privirea lui, de joaca lui...

Vorbesc mereu de el, imi amintesc mereu de el, ascund durerea din sufletul meu fata de toti cei din jur cu exceptia voastra. Aici, cu voi, stiu ca intelegeti si pot sa spun ce simt, ce gandesc.

Imi place atit de mult cit de elocvent s-a exprimat Olga mai inainte,asa ca iti zic si eu,,Ma doare durerea ta,pt.ca stiu cum doare durerea"

Multumesc Aurel, din tot sufletul.
Am realizat ca nu numai ca imi lipseste foarte mult cel care imi smulgea un zambet si ma facea sa uit de toate dar si ca fara el ma simt fara rost, am devenit un robotel care nu are parte decat de munca si griji. Poate si din cauza asta ma simt trista si fara "busola"... :'(

Poate te-a mai intrebat cineva, sincer nu am citit toate posturile. Dar de ce nu vrei totusi un alt catel? Poate iti va mai alina din durere. Eu asa am facut.

Din pacate nu imi pot lua alt catel.
Un caine trebuie ingrijit ceea ce inseamna bani si timp. Va spuneam ca banutii mei era destinati frumosului meu, sotul mereu zicea ca dam multi bani pentru mancare si tratamente si nu stia tot ce ii luam eu. Pentru mine chiar era un membru al familiei si atunci cum sa stau pe ganduri cand avea nevoie de ceva? El insa, in felul lui il iubea, dar...aveam adesea discutii pe tema asta. Cel mai grav era insa faptul ca nu a fost de acord sa stea in casa cand e frig. Am obtinut asta doar dupa ce a facut o pneumonie...Nu as suporta sa am un catel care sa fie nevoit sa stea afara atunci cand e foarte frig, sa astept un moment prielnic sa il rog sa ia un sac de mancare (250 lei) si altele...
Mereu mi-am dorit sa stau mai mult timp cu Luckytu' meu...mereu ii promiteam ca stam in week end. Dar atunci trebuia sa ma ocup in primul rand de casa, de treburi gospodaresti si timpul dedicat lui era destul de scurt...Un CG trebuie plimbat, alergat cand se mai mareste...
Lucky era pata de culoare a casei. El imi semnala apropierea cuiva, el era cel care se bucura neconditionat de prezenta mea. Viata mea s-a schimbat foarte mult fara el si nu pot sa trec peste. Nu imi gasesc locul. Mi se pare ca nu am nici un rost...trec zilele identice... :'(

Intradevar, un catel (orice rasa) are nevoie de timp si bani. insa poate daca te vede atat de trista, sotul tau va intelege... nu stiu ce sa spun, insa nu cred ca un caine poate fi crescut doar cu boabe si royal canin, acana sau mai stiu eu ce. Cainii exista cu mult inaintea acestei mancari. sunt si variante mai ieftine. Stiu si eu ce inseamna cheltuiala cu caini, mai ales acum ca sunt si puiutii carora le-am dat doar Acana pana acum.

 Poate vorbesc prostii, nu cunosc situatia ta si daca gresesc spunand aceste lucruri te rog sa ma scuzi....dar...te "vad" atat de trista...si cred ca un alt suflet in casa voastra te-ar inveseli, fie el si o alta rasa eventual. Poate de talie mai mica pe care il va accepta si sotul tau mai usor.

Toate cele bune!

E greu, e adevarat. Dar gandeste-te  ce ar fi simtit el sa te vada trista si suparata?.. Asta e mersul vietii iar mortea face parte din ea.
  Si eu sunt de parere ca un pui  va mai alunga din durere.
 Toate cele bune!

Azi e ziua lui Lukitu' meu.
Implinea 9 ani.
De cateva zile ma gandesc la asta. Ma gandesc la faptul ca azi ar fi avut parte de mai multa mangaiere, pupici, un os bun...din pacate pot doar sa ma refugiez in amintirile mele cu el...

...ramane vesnic viu in amintirea ta...

Tare greu este..tare greu..groaznic de greu ! ..Sufletelele noastre dragi .....

Multumesc Emil si Anisia...si voi ati trecut prin astfel de suparare si intelegeti...este greu sa pui in cuvinte durerea si neputinta....As da ani din viata mea pentru el pentru a mai fi cu mine...

Sint impresionat,de sensibilitatea sufleteasca de care esti animata,te felicit pt. puterea cu care ai iubit o finta care iubeste neconditionat si imi pare rau ca nu iti iei alt catel,este pacat sa se iroseasca o asemenea iubire,cred ca ar trebui sa dai sansa si altui ciine sa beneficieze de aceasta iubire puternica,FELICITARI!

As fi vrut sa fiu un stapan asa bun si destept ca voi (Olga, Aurel, Anisia, Emil,Bogdan, "Asi""Attis etc etc),dar eu nu am fost asa cum trebuia. Da, am avut grija de el dar treburile curente imi ocupau mult timp, timp din care ar fi trebuit sa aloc lui Lucky mai mult.
As fi vrut sa nu fie nevoie sa se imbolnaveasca ca sa il pot lua in casa la caldura ci sa fie inca de la inceput.
As fi vrut sa aiba acces oriunde in casa asa cum avea la bloc (chiar daca asta cerea mai multa munca din partea mea pentru curatenie) ca sa fie cu noi.
As fi vrut sa aiba parte de mai multa iubire din partea mea macar.
As fi vrut sa nu ne facem aceasta casa. De unde sa stiu ca nu ma voi bucura de ea, ca ea va aduce tristete cainelui, ca problemele noastre o vor obosi pe mama...
As fi vrut sa fie cu mine cainele meu care merita sa fie fericit...

O poza cu el ...

Doamne fereste!!! Eu nu cred ca cineva ar putea sa spuna ca nu ai fost un stapan bun. La cat de mult suferi dupa el, sunt sigura ca l-ai iubit extraordinar de mult si el stia asta chiar daca uneori alte probleme iti ocupau timpul mai mult si iti rapeau din timpul pe care l-ai fi petrecut cu el. NU pot sa cred ca un om care -si plange catelul asa cum o faci tu, nu l-a ingrijit asa cum trebuia. Faptul ca ti-ai facut o casa...curtea sunt sigura ca era a lui...multi catei "si-ar dori" curtea lor si nu o au.

Asa i-a fost "scris" din pacate... eu am pierdut-o pe Asi 3 ore acu vreo 2 saptamani si am plans ...numai eu stiu... am privit cum mi-a fost eutanasiata Vanda, cateaua cu care am crescut de la 7 ani pana la 21... si spre rusinea mea...nu am plans dupa ea asa ca tine. Poate si faptul ca am adus-o pe Asi mi-a mai alinat din durere.  Deci stiu oarecum prin ce treci...nu te invinovati pe tine pt cele intamplate...

Lucky te vegheaza si te pazeste de sus...

Nu te cunosc personal insa NU cred ca nu ai fost un stapan pe masura lui Lucky...din ce vad scris prin toate mesajele tale, pur si simplu NU cred.

Dana

Multumesc, Dana.
M-ai lasat fara cuvinte...dar crede-ma ca as fi putut mai mult...si as fi vrut mai mult... nu pentru mine ci pentru el. Stii ca noi comunicam foarte bine...doar ca nu vorbea...si stiu ca avea incredere in mine dar nu am putut sa il salvez...si am sa imi reprosez mereu asta.
Mi-au placut multi puiuti ...si ai lui Asi dar nu as putea sa il aduc acasa decat ca un membru al familiei cu drepturi depline asa cum avea Lucktu' la bloc...la curte mai putin...

imi cer scuze...cred ca sunt obosita, dar nu am inteles ce ai vreut sa spui cu: Mi-au placut multi puiuti ...si ai lui Asi dar nu as putea sa il aduc acasa decat ca un membru al familiei cu drepturi depline asa cum avea Lucktu' la bloc...la curte mai putin...

Din pacate nu poti da timpul inapoi...si faptul ca iti reprosezi ca nu l-ai salvat...te face sa suferi si mai mult.

lasa-mi un nr de telefon sau suna-ma pe 0764 371 801 te rog.

NU te mai acuza , vei spori durerea si-ti vei indurera  inima
Dar, daca , asa cum a fost viata voastra impreuna, pt Lucky a fost minunata, a inteles ca acel timp  pe care  i l-ai daruit a fost cu inima cu sufletul , cu bucuria vederii si ingrijirii lui.... el  a trait din plin acele clipe si a simtit ca a primt totul( sper sa te incurajez un pic, dar sa stii ca -mi trec lacrimile reprosandu-mi aceeleasi "lipsuri " fata de Afy)

Am ramas mut,citind aceste cuvinte fierbinti,iesind direct din inima,foarte putin slefuite de minte,nu te mai invinovatii,nu ai nici o vina,dimpotriva,afectiunea si grija pe care i-ai purtat-o iti va fi rasplatita!Mi-as dorii mult ca un pui din Vilas sa ajunga pe mina ta,iarta-ma,daca imi permiti sint dispus sa iti daruiesc un pui din  urmatoarele monte,din pacate puii lui Vilas din prima generatie au cazut pe mina unui crescator de nimic,i-a facut disparuti,ca sa fie vinduti pe bani grei de alti oameni de nimic,ca fiind puii anumitor ciini recunoscuti,dar care nu sint buni de reproductie;imi este si sila sa ii rostesc numele,nu i-l voi dezvalui niciodata.Daca tu vrei si mai astepti,pt.ca din pacate acum la monta voi cere pui doar la prieteni,iar la necunoscuti voi lua bani pe care ii voi dona la organizatia CUTU CUTU.Stiu ce este in sufletul tau,am trecut si eu prin asta.

Dana, am vrut sa spun ca nu voi lua un puiut oricat de mult mi-ar place decat daca i-as putea oferi cat mai multe. Din pacate nu pot sa spun ca as obtine asta de la sotul meu. El este mai retinut fata de animale in general dar se mandrea cu Lucky. Va cumpara ce bobite ii cer...dar cu scurte bombaneli...cu siguranta se va opune sa il adapostesc in casa...si multe alte probleme de acest gen. Intelegi? Nu vreau sa am un puiut, un catel care sa aiba restrictii si limite...

Lucky era deja educat si el stia sa se obtina de exemplu de la pp ore in sir. Chiar de dimineata ma gandeam ce bine era cand era frig afara si mergeam cu el de dimineata pe camp sa ne plimbam si apoi il lasam in casa...era foarte vesel cand ma vedea dupa serviciu. Simpatic ca nu sarea pe mine cu cele doua labute din fata decat daca ii ceream eu...nu stiu cum l-am invatat sa faca asta. El stia de "nu e voie"...era sigurul caine care latra exclusiv la oameni straini...

Dana, Olga, Aurel, voi chiar ma alinati cu vorbele de imbarbatare dar adevarul este unul singur si il vad zilnic chiar pe acest forum...vad cum voi va iubiti, ingrijiti, educati cainii...deci se poate mai bine. S-ar fi putut si pentru el daca as fi stiut cum.

Aurel, il ador pe Vilas. Sunt invidioasa pe relatia voastra. Am spus-o si o repet. Vilas este un caine de exceptie.... Mereu am sa citesc postarile tale in asteptarea de noi si noi concursuri castigate, de noi si noi locuri de antrenament, intamplari haioase etc. Imi pare tare rau de necazul cu puiutii. Se pare ca nu se mai poate face nimic. E bine ca acum stii cum sa procedezi in conditii asemanatoare. Deocamdata dupa cum am zis mai sus nu vreau alt catel. Ma onoreaza gandul tau bun...si iti multumesc din suflet.

Poza cu casuta lui Luckitu'...pe care nu vreau sa o dau, nu vreau sa o ocupe altcineva... vreau un lucru imposibil...

Casuta lui...

Of abia acum...

Am gresit poza...aceea e cu locul meu de amintiri

Am inteles...iti cerusem nr de telefon...vroiam sa te intreb daca ai vrea sa-ti fac un mic cadou...sa iti dau tie puiutul pe care il mai am.

In cele din urma...nu cred ca il pot pastra eu si decat sa iau ceva banuti pe el de la un necunoscut care nu stiu cum se va ocupa de el...prefer sa il dau cuiva despre care stiu sigur (desi nu cunosc personal) ca se va ocupa de el asa cum merita... insa am inteles cele spuse de tine...

O zi frumoasa iti doresc!

In fiecare zi merg la locul meu de aminitiri.

Astazi mi-am amintit ce mirata am fost cand am constatat ca Luckytu' meu se ducea la culcare dupa ora 21. Era simpatic ca statea cu noi sau pe hol, motaia si la un moment dat se ridica si se ducea in camera lui. Avea acolo, la bloc, camera lui, o camera cu mobila de tineret si cele doua fotolii pat stranse reprezentau patul lui. Cred ca era tare fericit acolo. Cred ca in acea perioada eram cei mai fericiti.

Mi se pare o dovada a iubirii lui faptul ca l-a apucat de mana pe un nepot care a facut greseala sa dea mana brusc cu sotul meu si printr-un gest, in joaca, aproape violent. S-au speriat un pic. El a facut bine ca interpretat gestul acela neobisnuit... :)
In alta zi a venit prietenul fetei mele pe la noi si l-a trimis la masina sotul meu sa aduca ceva...el a fugit spre masina din curte la care Lucky a alergat cu el si l-a capsat de haine... :)
Prin noiembrie 2008 intr-o zi de sambata m-am dus la ei, la bloc, sa le fac mancare, curat etc.primul lucru pe care il faceam insa era sa iesim la plimbare.Lucky saracu' se abtinea de la nevoi fiziologice de seara in jurul orei 19.In fine, incerc sa descui dar nu reuseam pentru ca era cheia mamei pe partea cealalta. Imi dau seama ca s-a intamplat ceva si il chem repede pe sotul meu care a venit cu un lacatus sa sparga usa. Pana sa reuseasca acest lucru au scos broasca de sus, butucul, si asa l-am vazut pe Lucky cum facea curse intre baie unde i se facuse rau mamei si usa de la intrare unde eram eu. Am priceput astfel cam ceea ce se intamplase.

Este greu de exprimat tristetea mea. Astazi se implinesc 8 luni de cand a plecat baiatul meu...si ca la orice sfarsit de an imi fac bilantul. Din pacate pentru mine anul 2011 intotdeauna va avea valenta negativa din cauza acestei suparari. E trist si ca ma simt cumva neinteleasa de ai mei...stiu ca l-am iubit...ca imi este dor de el si cam atat.

Atasez o poza cu el la bradutul de acum cativa ani si una cu el si Mos Craciun de anul trecut si una care imi place mie ......

Poza mai veche

Si de anul trecut din ajun de Craciun!

 :'(

Frumoase amintiri,acestea nu pot fi uitate niciodata.Cit despre durerea din suflet aceasta poate disparea intr-un singur fel,alt catel;intunericul dintr-o camera,nu poate fi alungat cu matura,cu aspiratrul,cu galeata, ci intr-un singur mod,aprinzind lumina.In cazul tau un catel este intrerupatorul cu care aprinzi lumina.Ps.sper ca pina la urma vei fi inteleasa mai bine de cine trebuie.

Te inteleg foarte bine prin ce treci,este cumplit,am trecut si eu prin asa ceva acum 7 ani cand mi-a murit catelul in varsta de 10 ani,10 ani petrecuti alaturi de mine in casa,era singurul din familia mea care stia cand sunt trista,indiferent cat incercam sa maschez acest lucru;mergea singur afara sa-si faca nevoile si sa se plimbe si cand considera el se intorcea acasa,la fel a facut si in ziua nenorocirii cand otravit de administratia locala s-a intors acasa mai mult mort decat viu si a facut un efort urias sa urce trei etaje pentru a-si da ultima suflare la mine in brate. Atunci am spus ca nu mai vreau alt caine si uite ca anul trecut s-a intamplat s-o iau pe Kara,Beni si acum Nor. Ei reusesc sa-mi aline dorul de primul meu catel;acum imi pare rau ca trebuia s-o fac mai demult. Sfatul meu e sa-ti iei alt suflet langa tine.

Timpul trece, vin alte necazuri si probleme, ranile se mai inchid dar... niciodata nu imi voi uita prietenul cel mai bun, cel care a fost langa mine neconditionat si a carui lipsa o voi simti mereu...

Doamne mi s-a facut pielea de gaina dupa ce am citit povestea ta. Imi pare tare, tare rau. Te inteleg f bine si nu stiu ce sa-ti spun ca sa te simti multumita. Ca ai facut tot ce-ai putut pt el, ca i-ati oferit o mare parte din timpul, viata si sufletul vostru, ca a fost un membru cu drepturi depline? Ai grija de tine si de ai tai si sper ca supararea asta s-o schimbi cu sentimentul de impacare. Stiu c-o sa va fie tare dor de el dar fii impacata ca i-ai oferit o viata frumoasa!

Multumesc mult pentru cuvintele calde "mishu65"
Din pacate nu prea se pot spune multe .... As fi vrut sa fac mai mult pentru el ca merita.
El ma iubea neconditionat si era asa de bun.Am incercat sa compensez faptul ca avea restrictii cu multa, multa afectiune.
I-as fi dat ani de la mine ca sa fim inca impreuna.Din tot sufletul.
Am sa il iubesc mereu... :'(

Asa sa faci. Din toate animalutele mele mi-aduc aminte si-acum de un papagal pe care l-am pierdut. Am fost nauca, bulversata, au trecut mai mult de 10 ani dar pe Ricky nu l-am uitat. Mergeam la serviciu si sufeream iar colegele spuneau ca e doar un papagal. Nu toata lumea intelege. Apoi a fost un iepuras pe care l-am pierdut din neatentia copiilor si la fel am suferit. Acum am o cateluse adorabila, are 6 ani si e primul nostru catel. Si m-am gandit la tine si azi dimineata si spuneam ca daca mi-ar face cateaua pui ti-as dat cu mare drag unul care sa te aline. Sotul meu spune ca singura fata care il intampina se se bucura cand vine el acasa e... Ela. Desi in casa suntem mai multe, eu si doua fete. Dragut, nu?

Duminica, pe 15 s-a implinit un an...un an fara baiatul meu bun! Greu, foarte greu!

 :'(

In dimineata zilei de 25 octombrie 2002 s-a nascut Luckytu' meu. Maine ar fi implinit 10 ani.Trist daca ma gandesc ca poate, daca as fi putut, daca ar fi depins de mine as fi vrut sa fie inca zece ani alaturi de noi....
A fost norocul meu sa il am... nu stiu cum a facut sora mea sa il ia, stiu ca a prins drag de el si parca, parca l-ar fi oprit pentru ea.
Asa a fost sa fie sa fie singur suflet pe lumea asta care sa ma iubeasca asa cum sunt:buna, rea, frumoasa, urata,grasa, slaba, trista sau vesela.A fost singura fiinta care nu se gandea la propriile interese, care a fost alaturi de mine, in felul lui, indiferent de situatiile cu care m-am confruntat. Asta este insa doar o parte din unicitatea lui.
 Il ador si azi. Il visez cum il protejez, cum il mangai, cat de fericita sunt ca este acolo langa mine. Si eu i-am acceptat toate toanele.Nici el si nici eu nu suntem perfecti dar impreuna puteam faceam o "echipa".Avea multa incredere in mine. Doar in mine. Asta nu se va schimba niciodata.
Cei mai multi oameni din jurul meu nu inteleg de ce aceasta rana nu se va vindeca...si asta pentru ca ei nu pot darui iubire unui suflet de caine, nu stiu cum sa o faca sau nu au avut ocazia.Vreau sa zic multe dar nu pot.
RIP LUCKYTU" MEU DRAG!
Ser sa ne revedem intr-o zi. Astept cu rabdare...inca.

Imi pare rau...doare tare! Macar e intr-o lume mai buna, mai curata...

Inteleg prim ce treci .....imi pare tare rau .R I P Lucky

 :'( :'( :'(

http://www.kissfm.ro/article/6710/Ati-observat-ca