Un destin crunt pentru scumpa noastra Athia

[kristal]

ulck, sa nu ma intelegi gresit, eu nu am nimic cu medicii care au operat-o pe Athia! Cel putin la Bucuresti la clinica a fost tratata ca o printesa si sincer nu ma asteptam la atata interes si devotament din partea tuturor. Sunt medici foarte competenti si culmea... specialisti, iar de conditii sa nu mai vorbim, am ramas impresionata!
Stii, dupa ce mai trece timpul si incep sa se vindece ranile sufletesti, dupa o astfel de tragedie incepi sa gandesti la rece. Nu stiu daca medicul a fost vinovat ca a cusut-o cu un nylon putred! Poate a fost si gresala noastra, ca au vazut-o o groaza de medici, fiecare si-a spus parerea si s-a creat un amalgam de informatii de diagnostice etc.

[ulck]

Te inteleg foarte bine. De altfel, nici nu ai dat vina pe medici. Spuneam ca lucrurile astea mai necesita perfectionare. Nici macar in medicina umana nu merg lucrurile (nici pe departe) cum ar trebui. Sa te bucuri de puiutzi. Chiar daca ai sa dai din ei, sunt convins ca ii vei da acolo unde sa le mearga bine si sa poti sa-i revezi.

[kristal]

Categoric trebuie schimbate multe in medicina umana si cea veterinara, totul e sa avem speranta, ca asta ne-a mai ramas!
Problema este ca nu stiu pe care din puiuti sa-l opresc, deja sunt mari si imi e din ce in ce mai greu cu ei! :'(
Am o dilema uriasa si nu ma poate ajuta nimeni!

[ulck]

Categoric numai tu poti lua aceasta decizie. Ca indiciu, trebuie sa stii exact ce vrei de la cainele pe care il pastrezi. Apoi poti face o selectie. Nu e usor.

[ely9]

o situatie asemanatoare ni s-a intamplat si noua sotul meu, pe cand eram doar prieteni a avut o femela dog german. la fel am dat-o la caine si... dupa 2 sapt s-a umflat. era dubios, insa eram fericiti ca vom avea pui. am fost la un ecograf uman, recomandat de un veterinar si medicul uman ne-a felicitat pt cei doi pui. la nici o saptamana lizzy a inceput sa slabeasca si nu mai manca, eu mai in gluma mai in serios am zis ca are greturi si pofte. nici gand! am fost la alt vet si ne-a pus-o pe ceaiuri si vitamine. a acumulat mult lichid si se umflase. neavand alte optiuni am ajuns intr-un final la alt veterinar care ne-a trimis-o la bucutesti cu recomandare, insa si cu vestea cea proasta( nu a avut deloc pui, are o boala care din pacate nu va mai scapa). asa afost! de dim am fost la bucuresti, iar la orele 22 a trecut in nefiinta, asa cum ii placea ei: in canapea dormind.

[kristal]

Nu poate nimeni sa inteleaga durerea pe care am simtit-o in momentul in care am pierdut-o pe Athia, decat daca trece prin asa ceva si nu doresc la nimeni lucrul acesta groaznic! Era ca si copilul nostru, nu faceam diferente intre fiul meu si ea! Poate va suna absurd si poate ziceti ca e vorba de nebunie aici, dar asta e realitatea si oricum nu-mi pasa ce crede lumea! Am cheltuit cu ea aproape 20 de mil pe operatii, tratamente si drumuri la Bucuresti, etc si nu imi pare rau de bani, ci de faptul ca o vedeam cum se stinge si nu mai puteam face nimic pentru ea! Este infioratoare privirea aceea miloasa si ochii aceia tristi, in care citeai suferinta si parerea de rau ca ne paraseste pentru totdeauna. :'(

[Cristina]

Nu este nebunie ce ai simtit tu pentru ea. Ca daca esti tu nebuna, inseamna ca si forumul asta e plin de nebuni. Cred ca majoritatea celor care sunt aici pe forum simt la fel. Eu inca nu am copil, dar urmeaza in viitorul foarte apropiat, si toata lumea imi spune ca o sa uit de caine cand apare bebe. Eu una sunt sigura, sau cel putin asa vreau sa fiu, ca nu va fi asa. Ayan este primul copil, si pe cel de-al doilea il voi iubi a fel de mult ca si pe acesta, primul. Asa ca sa stii ca aici noi toti te intelegem si ne pare foarte rau. Chiar si cei care inca nu au pierdut nici un caine drag isi dau seama ce se petrece in sufletul tau, pentru eu, cel putin imediat ce aud ca la cineva i-a murit cainele, ma si pun in pielea acelei persoane, si este extrem de dureros. Este exact ca si cum ti-ai pierde unul din cei mai dragi membri a familiei. Fii tare in continuare si bucura-te de puiutii ramasi vii. Multa sanatate!

[YASKO]

crede-ma kristal ca stiu prin ce treci , anul trecut mi-a murit si mie o femeluta de un an si 6 luni si am fost foarte suparat dar cu timpul totul se rezolva cu toate ca pe Nora (catelusa  de care iti spun )nu o va putea inlocui nimeni.

[scolaro]

Desi contextul e tragic, e bine ca se aduce discutia despre "normalitatea" sentimentelor egale fata de caine si membrii familiei. Si eu sunt "nebuna"! Pacat ca un caine nu traieste atat de mult pe cat am vrea noi...
Eu am fost in plus foarte norocoasa, am reusit sa-mi inlocuiesc cainele de suflet, dupa multe incercari.

[Ariana]

cand a murit prima mea femela, Lora, am plans 2 zile, parca eram zombii...daca nu plangeam dormea si cand ma trezeam imi aduceam cu groaza aminte ca era adevarat!!....
     Cand aveam 13 ani si a murit bunica, m-a dus la Lora, am luat-o in brate si am plans cu ea. Cand a murit Lora aveam 22 ani...am luat-o tot pe ea in brate si am plans......suferinta e intradevar incredibil de mare si de nedescris.

[kristal]

 Va multumesc din suflet ca sunteti alaturi de mine, voua si celor mai buni prieteni ai nostri Dan si Cami, care ne-au ajutat enorm si au fost alaturi de noi zi si noapte, trup si suflet.
A fost primul caine din viata noastra si in mod cert... nu ultimul, prima experienta de acest fel si in mod cert... nu ultima. Iubesc enorm ciobanescul german, este rasa de caine favorita, asa ca nu voi renunta niciodata si ma bucur sa vad si sa constat ca nu sunt singura nebuna de pe acest portal! E clar ca nu puteam fi singura!
Va imbratisez pe toti!

[YASKO]

asa te vreau sa nu te lasi .

[VivianaD]

Eu sunt alta "nebuna"....am avut mai multi caini si din pacate au sfarsit de boala si nu de batranete...primul mi-a murit in brate, iar celui de-al doilea a trebuit sa-i facem eutanasie...e groaznic sa-ti "omori" cu buna stiinta cainele, dar de fapt o faci pt binele lui. Imediat, adica la o saptamana ne-am luat alt ciobanesc german, pt ca nu puteam sa stam cu casa goala, era ingrozitor sa nu te mai intampine nimeni, iar cand ar fi trebuit sa fie ziua de nastere a cainelui trecut in nefiinta, pe cand eram la mormantul lui, in parc, am gasit un dalmatian...si am zis ca poate sunt exagerata dar nu este doar o coincidenta. Durerea mea e alta, m-am mutat la prietenul meu si urmeaza sa ne casatorim, el are si el 2 catei, dar nu CG, iar eu sufar enorm ca nu mai sunt noapte si zi alaturi de lupitul meu pe care il iubesc enorm.
Intr-adevar cand sunt bolnavi si suferinzi, o fac in tacere si cu demnitate, cerand mai bine zis implorand ajutor doar din priviri...te inteleg perfect....au trecut 2 ani si jumatate si inca mai imi dau lacrimile cand ma gandesc la el si la cat a suferit, a avut cancer...din pacate viata lor e mai scurta ca a noastra si noi suferim enorm dupa ei

[kristal]

Imi pare bine de cunostinta viviana, in aceasta lume a cainilor! Insa imi pare rau ca ai trecut si tu prin asa ceva!
Inca mai gasesc par prin casa de-al Athiei si stau cu el in mana si ma apuca plansul! 
Iti multumesc pt vorbele bune si imi pare rau ca suferi, dar nu inteleg de ce nu-l poti lua si pe lupitul tau la viitorul tau sot? Asta trebuia sa fie una din conditii, sa te accepte cu el! Trebuie sa existe o posibilitate sa-l luati si pe el!
Multa bafta!

[kristal]

S-au scurs trei luni de cand Athia nu mai este printre noi si ne este tare dor de ea. Florile care au impanzit locul unde odihneste, ne amintesc in fiecare zi, clipele unice petrecute impreuna. :'(