Blackie a fost adusa acasa si ingropata in gradina, in locul ei preferat...
A fost un gest pe cat de
nobil , tot atat de
firesc din partea rudelor.
Blackie a meritat un asemenea tratament dupa tot ceea ce a facut atunci cand era inca in viata, inveselind si umpland de sens zilele unui om singuratic si in varsta, pentru care viata nu prea mai rezerva alte bucurii sau satisfactii inafara placerii de a mangaia crestetul unui caine si de a imparti o bucatica de mancare cu el .
Se prea poate ca , Blackie ,sa fi ramas singura confidenta a batranei doamne si singura fiinta din preajma ei care sa aibe suficient timp si rabdare pentru a-i asculta ,,vaicarerile" despre hainele grele ale batranetii .Pentru batrana doamna ( posibil, ferm hotarata sa traiasca singura , in loc sa-si urmeze copiii la oras) Blackie a fost o companie inegalabila,de neinlocuit, un
fiind poate singura fiinta care poate avea ochi si urechi numai pentru stapan.
Nu ma-ndoiesc ca, Blackie avea urechi sa receptioneze povestile de odinioara precum si povestile de resemnare in fata mortii ,ce apar iminent la o asemenea varsta. Blackie avea suflet, stia sa vibreze si sa ramana tulburata de vorbele stapanei sale.Blackie mai avea si doi ochi imensi si inteligenti, oglinda sufletelul ei de catel ,din care stapana putea citi intelegere si dragoste profunda si putea afla raspunsuri la intrebarile ei retorice, rostite numai de fata cu Blackie al ei.
Iar atunci cand batrana doamna a pornit spre padure, sa-si implineasca destinul, a luat-o cu ea si pe Blackie, citind confirmarea din ochii ei ,, da stapana, sunt si-acum pregatita si gata sa te urmez”.
Dupa ce in viata au fost suflete pereche,Blackie a decis ca acest lucru sa nu se schimbe nici dincolo de moarte. Dumnezeu sa-i odihneasca si sa-i ajute sa se regaseasca acolo unde sunt.
RIP Blackie !
