Probleme de comportament datorate izolarii

[razvan]

 Astăzi viaţa se derulează cu acceleraţia la maxim. Nu se compară anul acesta cu anul trecut, darămite cu ceea ce se întâmpla acum 20 de ani. În majoritatea familiilor ambii părinţi lucrează, iar copii merg la şcoală (grădiniţă), apoi au diverse activităţi extraşcolare. Cine este acasă ca să aibă grijă de cel mai bun prieten al omului. În majoritatea cazurilor, NIMENI..

Nimeni nu se plimbă zilnic cu el, nimeni nu îl perie regulat, nimeni nu se joacă decât ocazional cu el, nimeni nu-şi pierde timpul cu el. Iar câinele are nevoie de atenţie ca să crească, să se maturizeze şi să înveţe care este comportamentul dorit de stăpâni.
Lăsat singur 8 sau mai multe ore pe zi, un câine tânăr, activ, trebuie să facă ceva. Să citească…,, nu se pune problema; să-şi viziteze prietenii…, nu poate singur; să meargă la fitness…, nu prea există vre-o sală care să-l primească. Şi atunci ce-i rămâne de făcut? Să roadă – lucru care pentru câine este echivalent cu rosul unghiilor de plictiseală. Să sape – o activitate distractivă rezonabilă, chiar dacă, de obicei, este urmată de o pedeapsă. Să evadeze, să fugă – trebuie să fie ceva, pe undeva de făcut. Să latre – trebuie ca lumea să fie anunţată de faptul că a căzut o frunză, a trecut cineva pe hol, s-a plictisit, sau îi este dor de stăpâni .

Mulţi proprietari de câini îşi amintesc de câinele avut în copilărie, care îi urma peste tot, se jucau împreună, dormea undeva şi niciodată nu făcea ceva “rău”. Mulţi oameni îşi iau un câine ca să se întoarcă în trecut, sau ca să ofere copiilor ceea ce au avut ei de la un alt câine, şi anume dragoste, afecţiune, un prieten.
Din nefericire nu există nici o pastilă care, dată câinelui, să-l facă fericit de faptul că este singur majoritatea vieţii lui. Totuşi câteva lucruri pot fi făcute.
Facem o paranteză pentru cei care încă nu au câine. Dacă el sau ea vor fi singuri acasă 10 sau mai multe ore pe zi, fără ca să-i puteţi asigura exerciţii fizice de rutină, asiguraţi-vă că într-adevăr vă doriţi un câine. Poate că un canar sau un acvariu cu peştişori ar fi mai potrivite tipului dumneavoastră de viaţă.
Pentru cei care au deja câine, organizaţi-vă programul zilnic în aşa fel încât să stea cu dumneavoastră cât mai mult timp posibil. Câinele dumneavoastră este un animal de haită şi are absolută nevoie să fie împreună cu haita lui, să-şi cunoască locul şi să înveţe să se comporte.

Iată câteva sugestii:

• Treziţi-vă devreme şi plecai cu el la o lungă plimbare în pas rapid sau alergător (vă face bine şi dumneavoastră!).
• Plimbaţi-l din nou atunci când vă întoarceţi, dacă nu puteţi angaja un „dog-walker” – cineva care să vă plimbe / antreneze fizic câinele (mai bine decât nimic).
• Lăsaţi-l să doarmă în dormitor cu dumneavoastră (pentru el este foarte important ca să vă stea alături şase – opt ore pe, chiar dacă acest timp îl petrece într-un coş sau pe podea alături de patul dumneavoastră).
• Mergeţi cu el la o şcoală de dresaj. Probabil că-i va place, iar dumneavoastră de asemenea.
• Încercaţi să-l faceţi să se obişnuiască gradat cu absenţa dumneavoastră. Plecaţi liniştit afară (nu faceţi nici un tam-tam cu această ocazie) şi întoarceţi-vă după cincisprezece minute, apoi după o jumătate de oră, după o oră şi aşa mai departe. Nu faceţi o „festivitate” atunci când plecaţi sau vă întoarceţi. Prea multă emoţie, în ambele ocazii, poate produce anxietate, care se poate transforma în activităţi „anxioase” cum ar fi rosul sau săpatul. De fiecare dată comportaţi-vă ca şi cum treceţi în altă cameră, atunci când plecaţi, sau ca şi cum nu aţi fost plecat, atunci când vă întoarceţi.

În altă ordine de idei trebuie să ştiţi că un câine devine adult mai târziu decât vă imaginaţi (rasele de talie mare ajung la maturitate pe la trei ani) şi odată cu maturitatea apare şi abilitatea de a dormi până la douăzeci de ore pe zi!
În timp ce pregăteam acest articol, o stăpână mi-a relatat următorul caz:
„Avem un labrador în vârstă de 11 luni. L-am cumpărat atunci când avea 7 săptămâni. Suntem foarte ataşaţi de el, dar acum ne punem serios problema dacă mai putem să-l păstrăm, deoarece ne distruge casa. Roade tot ce poate fi ros, picioarele mesei, fotoliilor, ba chiar uşa şi pereţii. Sapă în fotolii, canapea şi mochetă. Sapă este puţin spus, deoarece practic le-a distrus.
Eu şi soţul meu plecăm dimineaţa la serviciu, unde stăm în jur de 10 ore. Înainte de serviciu ducem copilul la grădiniţă. La prânz mama ia copilul de la grădiniţă şi îl duce acasă. Nu îi putem lăsa împreună cu Labradorul deoarece diferenţa de greutate este prea mare în favoarea câinelui. Acesta iubeşte copilul şi se joacă cu el, dar diferenţa de forţă pune copilul în pericol deoarece, invariabil, cade şi se loveşte. Aşa că nu îi putem lăsa împreună decât în prezenţa noastră (mama este exclusă din ecuaţie, deoarece este atât de blândă, încât nu se poate impune nici în faţa copilului nici a câinelui). Am apelat la un dresor, iar acum câinele ştie să meargă la pas, vine când îl chemăm, execută şezi, culcat şi aşteptă. După o săptămână de când dresorul nu a mai venit, a început din nou demolarea sufrageriei (singurul loc unde îl putem lăsa fără să ne fie frică de joaca cu copilul). Îl iubim foarte mult şi el de asemenea ne iubeşte, dar situaţie începe să devină insuportabilă”

Aşa cum aţi văzut în prima parte a acestui articol, problema, din nefericire, este foarte des întâlnită.
Exemplul acestui câine mi se pare cel mai elocvent, deoarece Labradorul este o rasă ultra-rezonabilă şi, dacă ajuns într-o asemenea postură de „demolator”, înseamnă că în viaţa lui lucrurile se derulează tare anapoda. Labradorul este calm, cu o inteligenţă ieşită din comun, adoră să-i facă pe plac stăpânului. Doar atât vă trebuie, să-i daţi ocazia să o facă. Dacă stă mult timp pe lângă stăpân (din nefericire nu este cazul dumneavoastră), adoptă singur obiceiurile casei, ba mai mult, învaţă singur ce-i cereţi, mai bine zis, înţelege aproape tot ce-i spuneţi. El a fost selecţionat să asculte de stăpân. Nu este un câine agitat, ba chiar la maturitate pare cam placid. După cum are şi numele, Labrador Retriever, specializarea lui este aportul şi îi place la nebunie această activitate. Devine simplu să îi consumaţi energia propunându-i joaca de-a aportul. Cumpăraţi, se găseşte în comerţ, o mingie grea pentru câini, pe post de obiect de aportat. Măcar o jumătate de oră de exerciţii, de două ori pe zi, îi consumă mult din energie, îi formează şi îi menţine condiţia fizică.
Înţeleg că dresajul elementar este aproape rezolvat. Ceea ce trebuie să ştiţi şi sunt convins că vi s-a spus, este faptul că aceste comenzi învăţate se uită foarte uşor dacă nu sunt repetate zilnic (aveţi grijă ca execuţia să fie cea corectă). Totodată acest lucru nu v-a rezolvat problema.

Educarea unui câine nu este decât un substitut al regulilor vieţii sociale în haită, în libertate. Să nu le cunoşti sau să faci abstracţie de ele este cea mai mare greşeală posibilă şi, din păcate, cea mai des întâlnită. Un pui iniţial roade pentru că îi cresc dinţii şi pentru a „gusta” şi „pipăi” mediul înconjurător. În natură, în acest fel experimentează ceea ce este bun sau nu, ceea ce este plăcut sau doare, ceea ce îi est e interzis sau permis. În mijlocul familiei umane acest instinct natural poate deveni o manie care, din nefericire, se manifestă atunci când se simte singur, când este nefericit, când îi lipsesc stăpânii, sau când încearcă să le atragă atenţia.
În concluzie, încercaţi să puneţi în aplicare cele de mai sus, ţinând seama de caracteristicile rasei şi de condiţiile din familia dumneavoastră. Dacă sunteţi consecvenţi dar după o lună nu apar semnale favorabile, se poate folosi „cuşca” drept mijloc de educare (procedeu care USA a devenit o regulă în educare câinilor).