Ramas bun Inger drag

[dana40]

Ingerul familiei noastre, Miky, ne-a parasit in data de 26 dec. 2009.

Este cumplit; nici unul dintre noi nu reuseste sa constientizeze realitatea. Plecand, a luat cu ea o parte din inima fiecaruia dintre noi. Universul nostru era constituit in jurul ei. Acum avem senzatia ca nimic nu-si mai are rostul. O cautam inca prin casa, facem gesturi si lucruri instinctiv legate de ea. Pentru noi, Miky nu a fost un catel, a fost al treilea copil al nostru si asa va ramane, sau cum obisnuiam eu sa-i spun, Ingerul meu negru.

Cu permisiunea voastra, am sa va spun pe scurt povestea acestui inger.
Familia noastra este alcatuita din doi adulti , eu si sotul meu, si doi copii, o fata si un baiat. La inceputul existentei noastre ca si cuplu, priveam caini ca pe niste animale, fiind chiar impotriva cresterii lor in preajma copiilor.  Cu timpul, cumnatul meu isi ia un mascul CG si vine cu el in vizita la noi. Eu, rea si fara suflet, l-am pus sa-l inchida in balcon pentru ca nu suportam caini in casa. Atunci cumnatul meu mi-a spus ca-si doreste sa ma atasez si eu de un caine pentru a realiza ce inseamna dragostea pentru aceste animale. Eu am ras sarcastic, spunindu-i sa nu ma confunde.
Timpul a trecut, copiii nostri au crescut, iar fata mea si-a dorit sa-i aduca mosul un caine. Dupa multe discutii si negocieri am acceptat si cumnatul meu s-a infiintat la usa noastra cu un ghem negru ca smoala. Din acel moment Miky a intrat in sufletul nostru si timp de aproape 11 ani noi nu am facut nici un concediu departe de casa pentru a nu sta fara Miky. Un singur concediu l-am facut la munte toti cinci, cu cortul  si alte doua am plecat la mare lasand-o acasa cu cumnatul meu. Era un adevarat membru al familiei, statea cu noi in casa, dormea cu mine si cu sotul meu in pat, toata lumea o adora. In vremuri grele am impartit o bucata de paine copiilor si ei.
In 2003 am hotarat sa emigram in Canada. Pentru a face acest pas conditia pusa de mine a fost ca Miky sa mearga cu noi, altfel as fi refuzat. Bineinteles ca toata lumea a fost de acord. In februarie 2005 ne-am imbarcat in avion toti cinci si am aterizat in Canada.
Cand ne-am recuperate catelul pe aeroport, ea era in al noualea cer de fericire ca era din nou impreuna.
Miky era un catel bun, intelept, cu un bun simt pe care rar il intalnesti la oameni. Comunica intr-un mod aparte cu mine. Intotdeauna reusea sa-mi transmita ce vrea. Niciodata nu ne-a suparat, nu a ros nimic nu a stricat nimic, numai ne-a umplut vietile de bucurie. Scopul ei ere sa ne apere pe noi tot timpul, sa se asigure ca nimeni nu vrea sa ne faca ceva rau. Obisnuiam s-o intreb cum poate fi un ingeras negru, caci ingerasi sunt albi, iar ea ma privea cu o privire plina de intelepciune adunata parca de secole. De cand a venit la noi si pana astazi traiesc cu convingerea ca ea a fost un suflet de copil pus gresit intr-un corp de catel. Suntem cu totii constienti ca datorita ei noi suntem acum bine, cu totii impreuna, deoarece ne-a ajutat foarte mult in primii nostri 3 ani de acomodare in Canada. Nu a fost niciodata bolnava, singurul lucru care a suparat-o a fost o otita cronica pe care a dobandit-o de mica in urma bailor in raul Arges. In schimb, in data de 17 dec. 2009, s-a simtit foarte rau, a vomitat si nu mai avea puterea sa se tina  pe picioare. Am dus-o la clinica, iar medicul dupa un prim consult ne-a spus ca are ficatul marit si ca suspecteaza o sangerare interna datorita gingiilor decolorate. I-a facut o radiografie si analize de urina si sange, in urma carora a reiesit o infectie puternica. Ni s-a recomandat sa-i facem un ecograf, ceea ce am si facut peste 2 zile cand am reusit sa obtinem o programare la urgenta. Diagnosticul medicului a fost nemilos : cancer la ficat si splina. Nu mai puteam face nimic pentru ea, ni s-a spus ca nu mai putem vorbi de ani ci de luni de viata. In tot acest timp, Miky avea stari de oboseala, nu mai manca la fel ca inainte, bea apa multa, iar in seara de Craciun, cand am vrut sa o scoatem afara, a venit pana la usa unde sa lasat usor pe o parte si nu s-a mai miscat. Am dus-o in brate pe pat si am stat cu ea toata noaptea. A facut putina febra si respire f greu, refuza sa bea apa si ma privea incontinuu. Avea burtica tare si fierbinte. Am reusit sa o fac sa bea apa cu siringa si asa a baut de doua ori aproape jumatate de castron. Dimineata am plecat cu fiul meu sa vorbim cu medicul, care ne-a sfatuit sa o aducem la spital. Cand am ajuns acasa sa o luam, sotul si fata mi-au spus ca s-a fortat sa se ridice, fara sa reuseasca si de atunci privirea ei nu mai era stabila. Am plecat imediat cu ea si cand am ajuns acolo asistentele au anuntat cod rosu de urgenta moment in care o doctora si trei asistente ne-au luat in primire. Doctora a studiat dosarul, ne-a spus ca a facut hemoragie cerebrala si ca este in metastaza. Miky era la capatul drumului pe acest pamant. Am hotarat impreuna cu doctora sa o eutanasiem cat mai repede posibil, trecand peste durerea si socul nostru, pentru a-i scurta suferinta cat mai repede. Am ramas toti in jurul ei, tinand-o in brate, sa stie ca suntem langa ea pana la final. Doctora a spus ca prima data ii va face un calmant, somnifer si apoi injectia letala. Dupa ce i-a facut calmantul Miky a noastra a facut stop cardiac, parca vrand sa nu ne lase cu o povara pe suflet. A decis sa moara demn, fara sa o eutanasiem, dar noi de teama ca sufera am rugat doctora cu lacrimi in ochi sa-i faca injectia.
Ne-am intors acasa  singuri, cu sufletele pustiite, cu inimile sangerand si cautand-o prin toata casa, asteptand-o sa vina.
Speram sa nu ne uite niciodata, sa fie sigura de iubirea noastra si sa ne astepte acolo sus pana ce Dumnezeu va hotara ca a venit timpul so o reintalnim.
Zburda in Pace iubita noastra si iarta-ne daca ti-am gresit cu ceva!

[dana40]

pun aici o poza cu ingerul nostru

[k3na]

Lucrurile bune vin si pleaca! Nu obisnuiesc sa citesc povestile de la "In memoriam!" Imi aduc aminte de ingerul nostru pierdut. Culmea, povestea asta am citit/o si din pacate seamana teribil cu ce am trait noi in ianuarie anul trecut, acelasi diagnostic, aceeasi cumplita intamplare si marea durere de dupa. Zambiti gandindu/va la toate amintirile frumoase. E un lucru bun pe care/l faceti pentru dvs. si pentru ingerul ce v/a parasit.

[RaluMaya]

Cat timp a fost alaturi de voi i-ati oferit o viata fericita si tot ce si-ar fi putut dori. Ganditi-va doar la clipele petrecute impreuna si ca ati avut norocul s ao aveti cu voi 11 ani. Eu am avut o catelusa metis si in 2 decembrie 2009 niste braconieri fara suflet care impuscau fazani mult prea aproape de casa mea au impuscat-o. Nu ma pot obisnui cu ideea ca Piti nu mai vine. Desi am zis ca nu ma mai atasez de nici un caine, de Craciun am primit-o pe Maya care e cel mai cadou primit vreodata.

[dana40]

 

[Ariana]

Ne pare rau!

[dana40]

Va multumesc din suflet tuturor pentru sustinere. Postarile voastre m-au convins ca in vara sa vin in Romania si sa imi iau alt catel  .

[dana40]

 

[RaluMaya]

Miky, draga de tine, ce pozitie de catel de rasfatat
 

[dana40]

 

[Thara]

imi pare tare rau!era foarte frumoasa!Dumnezeu s-o odihneasca in pace! 

[dana40]

Astazi se implineste o luna de cand ingerasul nostru s-a dus la ceruri, iar in casa noastra sta aprinsa o lumanare pentru ca Miky sa stie ca noi ne gandim la ea tot timpul si o vom iubi mereu.
Ne este foarte dor de tine, iubita noastra, iar locul tau in pat langa noi este inca gol ca si cum am astepta sa vii la culcare!
Vineri ne vom duce sa o luam pe Maya acasa, o catelusa CG de 8 saptamani. Sper sa nu te supere aceasta decizie a noastra, dar dupa ce ne-ai stat alaturi 11 ani, nu putem sa mai stam fara un catel in casa. De acolo, din ceruri, incearca sa o inveti tu ce-i bine si ce-i rau asa cum le stiai tu.
Te iubim si te pastram in suflet toata viata!

[RaluMaya]

Inca o data condoleanta pentru Miky dar si felicitari ca o veti lua pe Maya acasa. Si pe a noastra tot Maya o cheama si ne-a umplut casa de fericire dupa ce am pierdut-o pe Piti. Sper sa faca la fel si Maya din Canada.

[dana40]

Multumesc pentru mesaj, RaluMaya.
Speram si noi din tot sufletul caci atunci cand am vazut-o prima data pe Maya noastra era cea mai jucausa si galagioasa.

[miki77]

din pacate ,ca si in lumea noastra nici un caine nu seamana cu altul la caracter ...eu dupa ce a murit REX al meu toata lumea din jur ca sa ma consoleze mi-au oferit ciobanesti germani acum am 4 ...3 fete si un baiat ,ii iubesc ,dar nici unul nu e ca REX al meu inteleptul el era o minune ,era ceva de neinlocuit pentru ca era aproape OM  ,nici nu era nevoie sa articuleze cuvinte din latrat si din privirea lui intelegeam tot ce vrea ,iar el desteptul se uita in ochii mei si imi ghicea gandurile ...de multe ori imi era frica sa il privesc in ochi ca sa nu stie ce am de gand sa fac. ...asculta ce vorbeam cu oamnii si reactiona ca atare si cand vorbeam la telefon el statea si asculta .Doamne cat l-am iubit.ne iubeam pana la sacrificiu m-am batut cu un pittbul care l-a atacat odata si el saracul era in lesa si cu botnita...cand l-am vazut cum horcaie in dintii aluia m-a intarit Dumnezeu si nu m-am lasat pana nu l-am desfacut de pe el.un nenorocit de stapn cu un caine de lupta antrenat ca s aucida umbla cu el liber pe strada si REX era mereu insotit de maidanezii prietenii lui ,iar nenorocitul (baiatul patroanei de la crama Jaristea din Rahova ) l-a indemnat sa atace un maidanez si REX al meu l-a chemat la el la lupta ,el legat si cu botnita s-a sacrificat pentru acel maidanez...l-a ciuruit ceva pitbulul pana l-am desfacut eu ..atunci am devenit o fiara ,l-am aparat pe copilul meu pana l-am scapat,cred ca eram in stare sa omor ca sa il salvez,nu mai vedeam in fata ochilor decat pe REX al meu horcaind in botnita..cate amintiri am cu el ....