In urma cu aproape 12 ani, tata mi-a fost facut o surpriza... o catelusa mica de ciobanesc german. Avea doar 6 saptamani, dar atat era de mica de nu mi-a venit sa cred ca e ciobanesc german. Am tinut-o vreo 2 saptamani in apartament(timp in care era foarte galagioasa daca ramanea singura acasa), dupa care am duso la tara, la bunici. Cateii cand sunt mici fac niste pozne si asa mi-s de dragi incat, cand ajung la maturitate imi doresc sa fie iarasi mici

Anii au trecut, a crescut mare (la maturitate avea 57 cm la greaban). Nu pierdeam nici o ocazie sa o scot la plimbare si din cauza asta de mine era cel mai atasata, de mine asculta cel mai bine. Din pacate cu trecerea aniilor, aveam tot mai putin timp de ea... am fost terminat scoala, m-am angajat, o vedeam tot mai rar si chiar si cand mergeam la bunici nu ii mai acordam atentia pe care i-o acordam inainte. Prin ceva asemanator cred ca trecem aproape toti proprietarii de caini. De cate ori mergeam pe acolo sarea pe mine de bucurie si fugea la poarta din spate, sa mergem la plimbare pe deal. Insa eu nu prea imi mai faceam timp pentru plimbari cu ea.
In 14 august 2010, intre orele 16:00 - 17:00 am fost anuntat ca mi-a murit catelusa. Chiar eram la o nunta. Parca ar fi vrut sa mi-o plateasca.
Am vrut sa o vad pentru ultima data si de aceea, a doua zi dimineata direct de la party, m-am dus sa o ingrop. Nu am vrut sa o ingroape altcineva in locul meu.
Uneori de abia cand pierdem pe cineva drag, ne dam seama cat de mult a insemnat pentru noi si cate amintiri ne leaga.
Odihneasca-se in pace...