Poezie

[Dandra]

    FOCUL VANAT 
                 
                       Serghei Esenin


Focul vânăt e gonit de vânt,
Zările-au uitat să mă mai doară...
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară.

Am fost crâng părăginit pe loc,
La femei şi vodcă dam năvală.
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.

E de-ajuns să te privesc tăcut,
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,
Ca uitand întregul tău trecut,
Tu să nu mai poţi pleca la altul

Tu - mers gingaş, tu, surâsul meu,
Dac-ai şti, cu inima-i pustie,
Cum poate iubi un derbedeu
Şi cât poate de supus să-ţi fie.

Cârciumile le-aş uita pe veci,
N-aş mai şti nici versul ce înseamnă,
De-aş atinge aceste braţe reci
Şi-al tău păr ca floarea cea de toamnă.

Veşnic te-aş urma pe-acest pământ,
Depărtarea mi-ar părea uşoară...
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară...

[black mamba]

ARS DOLORIS

              de Radu Stanca

Îmi trebuie o nouă suferinţă
Ca să mă pot deprinde cu uitarea,
Căci în furtună numai o furtună
Astîmpără, pe stînci, descătuşarea.

Îmi trebuie-o durere fără seamăn,
Durerea veche să mi-o pot înfrînge,
Căci numai cînd voi plînge în tăcere
Pentru tăcerea ta nu voi mai plînge.

De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-aşteaptă să erupă,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupă-n cupă.

Sînt mai încăpător decît o rană,
Mai vast decît o peşteră din ere
Şi poate că e loc destul în mine
Şi pentru tine şi pentru tăcere.

Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi găsesc în mine locul,
De-aceea vreau o nouă suferinţă
Din care focul meu să-şi soarbă focul,

De-aceea vreau o nouă încleştare
Pe care harfa mea s-o strîngă-n coarde.
Căci numai cînd voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.

[black mamba]

E PREA PUTIN

             Adrian Paunescu

De-atâtea zilnice-ncercări mizere,
De-atâta umilinţă şi păcat,
De-atâta moarte câtă ni s-a dat,
E prea puţin o singură-Nviere.

Şi, totuşi, pe pământul îngheţat,
Lumina lunii drepturile-şi cere
Şi-n stupi lucrează vechiul dor de miere
Şi vânturile primenirii bat.

E ca un fel de rupere de ere
Şi ca un întuneric luminat,
E lupta-ntre femeie şi bărbat,
Ca la un alt scandal pentru putere.

Şi, vai, în tot ce, zilnic, s-a-ntâmplat,
E prea puţin o singură-Nviere.

25 aprilie 1997

[Kintasha]

Avui vestiti maestri. Facusem mari progrese.
Când mi-amintesc savantul ce-am fost, azi îl compar
Cu apa ce ia forma impusa de pahar
Si fumu-n care vântul naluci ciudate tese.

Omar Khayyam. Daca a auzit cineva de el

[black mamba]

Omar Khayyam. Daca a auzit cineva de el

Hmmm! De ce sa nu fi auzit?

Sunt clipe când îmi pare că tot ce-a trebuit
Să aflu despre lume, de mult am desluşit.
Dar stelele mă mustră tăcut din patru zări:
“N-ai dezlegat nici una din marile întrebări”

PS: Inca de pe vremea Cenaclului Flacara. Ulciorul... pentru cei ce-si mai amintesc.

http://www.trilulilu.ro/an22ro/4fae0e33a1f186

[Kintasha]

nu e foarte cunoscut pe la noi de aia

[black mamba]

nu e foarte cunoscut pe la noi de aia

Nu-i nimic! Il promovam acum: http://agonia.ro/index.php/author/0002697/index.html 

[Gogutzu]

Poezie de Spiridon Popescu recitata de Florin Piersic la emisiunea Antena2 Special din data de 19 septembrie 2008

[Dandra]

Omar Khayyam. Daca a auzit cineva de el

inca:

Tu pari a fi venita, dintr-un regat pustiu
Regatul unor pete de umbre si lumini,
Pe care fantezia nebunilor ce scriu
L-a comparat cu visul, aleelor de crini.

[Gogutzu]

MOARE CATE PUTIN

 

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei,
urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.

Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vartej de emotii,
acele emotii care invata ochii sa straluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile "responsabile" .

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras
si cine nu raspunde chiar daca cunoaste intrebarea.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.

Totul depinde de cum o traim...

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta- te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plange de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi...

 
                                                       Pablo Neruda

[Bogdan]

MOARE CATE PUTIN

 

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei,
.....

 
                                                       Pablo Neruda

Foarte frumos!
Merci Gogule! 

[crb]

Foarte frumos!
Merci Gogule! 

dadushi coltzul,..? deja..? asa tare intrashi pe canalul obisnuintzei ?

[georgiana]

“DACA”

de Joseph Rudyard Kipling

Daca-ti ramane mintea cand cei din jur si-o pierd
si, fiindca o ai, te-apasa sub vorbe care dor;
daca mai crezi in tine cand altii nu mai cred
si-i ierti si nu te superi de indoiala lor;

daca de asteptare nu ostenesti nicicand,
nici de minciuna goala nu-ti clatini gandul drept,
daca, izbit de ura, nu te razbuni urand
si totusi nu-ti pui masca de sfant sau de-ntelept;

daca visezi, dar visul stapan de nu ti-l faci
sau gandul, desi judeci, de nu ti-e unic tel;
daca-ncercand triumful sau prabusirea taci
si poti, prin amandoua trecand, sa fii la fel;

daca induri sa afli cinstitul tau cuvant
rastalmacit, naivii sa-i duca in ispita,
sau truda vietii tale , inspulberata-n vant,
de poate iar s-o-nalte unealta-ti prea tocita;

daca poti strange toate castigurile tale
ca sa le joci pe-o carte si sa le pierzi asa
si iarasi de la capat sa-ncepi aceeasi cale,
fara sa spui o vorba de neizbanda ta;

daca poti gandul, nervii si inima, sa-i pui
sa te slujeasca inca, peste puterea lor,
desi in trupul firav o alta forta nu-i,
afara de vointa ce le impune : "spor";

daca te vrea multimea, desi n-ai lingusit
sau langa rege umbli ca lang-un oarecare;
daca de rai sau prieteni nu poti sa fii ranit;
daca nu numai unul, ci toti iti dau crezare;

daca ajungi sa umpli minutul trecator
cu saizeci de clipe de vesnicii, mereu,
vei fi pe-ntreg Pamantul deplin stapanitor
si, mai presus de toate, un OM - copilul meu !

[georgiana]

CANTEC FEMEIESC

de Adrian Paunescu


Asa e mama si a fost bunica
Asa suntem femei lânga femei
Parem nimic si nu-nsemnam nimica
Doar niste “ele” ce slujesc pe “ei”.

Ei neglijenti, iar ele foarte calme
Ei încurcând ce ele limpezesc
Ei numai talpi si ele numai palme
Acesta e destinul femeiesc.

Si-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic maret, nimic impunator.
Schimbându-si dupa ei si drum si nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâtia pasi ce au facut prin casa
Si pentru care plata nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasa
Ar fi ajuns si dincolo de cer.

Ei fac ce fac si tot ce fac se vede
Ba strica mult si ele-ndreapta tot
Si de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbatrânesc si nu mai pot.

Asa e mama si a fost bunica
Si ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat si uneori copii.

Suntem veriga firului de ata
În fiecare lant facut din doi
Ce greu cu noi femeile în viata
Dar e si imposibil fara noi…

[VINCENT]

De demult s-a-ntîmplat, de demult...
Era lîngă-o mare cu ape-argintii,
O fecioară trăia, şi poate c-o ştiţi,
O fecioară, Annabel Lee ;
Şi trăia doar c-un gînd - s-o iubesc mereu,
Şi trăia - să mă poată iubi.

Eu - un copil - şi ea un copil,
Lîngă-o mare cu ape-argintii,
Ne iubeam ca un cîntec mai presus de iubire
Ca un cîntec - Annabel Lee ;
Şi priveau, pizmuind preacurata iubire,
Chiar serafii de sus, din tării.

Şi aşa s-a-ntîmplat că-ntr-o zi, demult,
Lîngă marea cu ape-argintii
Un vînt de pustiu s-a iscat dintr-un nor,
îngheţînd-o pe Annabel Lee ;
Măritele-i neamuri au dus-o departe.
Departe de mine, spre miazăzi,
Şi-au închis-o în mormîntul de piatră,
Lîngă-o mare cu ape-argintii.

Chiar serafii, nicicînd fericiţi ca noi,
Pizmuindu-ne priveau din tării -
Da, aşa s-a-ntîmplat (şi cu toţii o ştiu
Lîngă marea cu ape-argintii)
Că-ntr-o noapte un vînt se-abătu, geros,
îngheţînd, ucigînd pe Annabel Lee.

Dar iubirea ne-a fost mai presus de iubirea
Celor mai bătrîni decît noi, doi copii -
Celor mai înţelepţi decît noi, doi copii -
Şi nici îngerii de sus, din tării,
Nici demonii din funduri de-ocean
N-au să poată vreodată visul meu despărţi
De-al frumoasei Annabel Lee.

Şi, prin noapte, urcînd, luna-mi pare un gînd
Al fecioarei Annabel Lee;
Şi din ochii stelari eu văd ochii ei mari,
Ai frumoasei Annabel Lee;
Şi în fluxu-nnoptat lîngă ea stau culcat,
Lîngă draga, iubita, logodnica mea,
în mormîntul din ţărmuri pustii,
Lîngă ţărmuri cu valuri pustii.

EDGAR ALLAN POE- ANNABEL LEE