Buna ziua, tuturor iubitorilor de CG, de animale in general, de caini in special.
De mai bine de o luna tot citesc pe acest forum....plang....cum unii dintre voi v-ati "pierdut" cei mai buni prieteni, Whiskey, Nero, Cora, Cezar, Opal...imi cer scuze nu am retinut multe nume...am trait alaturi de voi momente triste petrecute si la cativa ani distanta. Sa va spun si eu povestea mea.
Copil fiind am fost, zic eu, educata sa iubesc si sa respect toate animalele. Cand aveam vreo 8 ani tatal meu a adus acasa o catelusa pekinez, un ghemotoc de blana care nu stia nici sa manance singura. Am crescut-o alaturi de ai mei cu toata dragostea. Ne-a daruit multe momente de fericire, asa mica cum era, incerca sa ne apere..facea malte boacane...mama era impotriva cainilor in casa cu copii (mai aveam o sora si un frate mai mari). Nu am foarte multe amintiri legate de ea...eram si mica...nu am pretuit-o asa cum merita. Ne-a fost alaturi cand a murit tata. I-a fost si ei dor si ne transmitea din iubirea ei. E greu de pus in cuvinte acest trist eveniment din viata noastra in care o catelusa suferea dupa stapanul ei. Stiu insa ca am suferit cumplit cand ea a murit....pe vremea lui Ceausescu...ne-a adus cineva de "afara"o conservacu hrana umeda pentru caini. era in termen, mirosea extrem de frumos...se pare ca aici s-a declansat ceva probleme digestive...am fost cu ea la Facultatea Veterinara...au facut tot ce au putut pentru ea...erau alte timpuri...totusi a murit...nu ma puteam dezlipi de ea...mama imi zicea ca trage sa moara si ca nu o las eu...Cu adevarat in dimineata urmatoare am gasit-o....Am fost bolnava pur si simplu...deja lucram si era destul de greu sa le explic colegelor...cele mai multe dintre ele nu puteam sa inteleaga. Impreuna cu fratele meu am ingropat-o, noaptea, in fata blocului. Am suferit atat de mult incat am zis ca nu imi voi lua caine niciodata pentru ca te atasezi (ce cuvant mic...nepotrivit)...si, cel mai probabil, dintr-un sentiment de egoism...nu vreau sa mai plang atat dupa un caine.
Cam dupa 10-11 ani ma intreba sora mea, ce caini imi plac...mie imi plac multe rase...dar intotdeauna mi-am dorit un CIOBANESC GERMAN...exact asa i-am si spus. In 2002, eram la casa mea...cu sot si copil, ma suna mama (statea singura intr-un aparatament de 3 camere, in apropiere de mine), ca sa imi spuna ca ma asteapta cu catel, baiat, CG, adus de sora-mea, ea nici nu mai voia sa mi-l aduca asa de drag a prins de el...avea vreo 6 saptamani...nascut pe 25.10.2002. In fine, dupa job m-am dus sa il vad....mi s-a parut tare uratel...negru...cu doua puncte deasupra ochilor, cu niste urechi imense si blege...Dar m-am lipit de el...il puneam intr-o geanta de plaja il puneam pe umar si am inceput vaccinurile ( nu are pedigree).Era fricos...il aparam eu...ne atacau maidanezi pe strada...el era in siguranta. A crescut. A crescut mai mare decat cei de talia lui...rasa lui...nu conta...mama era in siguranta in casa...el era fericit...poate ca daca medicul de atunci ne-ar fi facut o schema corecta de alimentatie nu am fi avut probleme cu el...dar nu...baiatul meu manca ce manca mama...ciorba, cascaval, crenwursti si alte lucruri neporivite. De ros nu a ros decat niste papuci.In timp mama era tot mai bolnava...el era paznicul si prietenul ei. Iar eu eram Stapana lui. In fiecare zi, indiferent de vreme, sarbatoare, week end, la ora 7.30 eram la ei, sera dupa serviciu la fel ...trebuia sa il duc afara...sa il perii...sa le fac mancare...curat etc...Mi-a fost greu...recunosc, dar merita orice efort. Cand avea el cam 5 ani am vorbit cu familia si i-am convins sa facem tot ce se poate ca sa stam impreuna. adica imi doream o casa cu curte, unde sa fie el fericit (adora vara sa merge la padure...pe malul lacului..la aer...la gratar...)si eu sa pot sa am grija de amandoi. Mare dorinta. Greu de indeplinit insa...multi bani...In fine pe data de
15 aprilie 2009 ne mutam in casa noua, imediat in apropierea Bucurestiului. In acea primavara, aflam ca sora mea si nasa lui Lucky (nume potrivit pentru el cand era mic acum cand era ditamai cainele nu prea..) este foarte bolnava. Nu am apucat sa ne bucuram prea mult de noua casa ...sora mea a murit in scurt timp...a fost ingrozitor...eu eram cea care trebuia sa o anunte pe mama...care era si ea destul de subreda....75 ani...ne-a crescut aproape singura (tata avea 49 ani cand a murit intr-un accident stupid)....ce sa va spun...am crezut ca imi pierd mintile...in februarie 2009 o pierdusem pe matusa-mea care a contribuit mult la cresterea mea (in toate vacantele mergeam la ea...vorbeam saptamanal la telefon...locuia in apropiere de Ploiesti)...nu imi revenisem dupa matusa-mea care s-a stins ca am avut acest necaz cu sora mea....si in septembrie am pierdut-o pe mama. Poate ca e lunga povestea mea...prea lunga...EA l-a crescut...ei stateau mereu impreuna...ce sa va zic?

nu pot pune in cuvinte DOLIUL din inima mea...dormitorul gandit special pentru mama nu mai era necesar...de multe ori am plans cu cainele meu...el simtea ca se intampla ceva foarte grav...am omis un amanunt important. Sotul meu a crescut cu cainele in lant, care manaca paine uscata si care bea apa de ploaie...s-a stabilit de la inceput ca el va dormi afara. Nu mi-am imaginat ca va fi imposibil. I-am luat cea mai buna cusca din cate exista pe piata. In decembrie face pneumonie...in clipa in care medicul mi-a zis care e problema si l-a bagat imediat pe tratament si perfuzii...m-am pus pe plans...imediat l-am bagat in casa...sotul meu si fata nu s-au opus...s-a facut bine...ear foarte fericit ca e in casa cu noi...desi nu avea voia decat pe hol...cateodata noaptea urca scarile si venea sa doarma la usa mea. Pe la inceputul acestui an dintr-o data il vad ca e foarte umflat la burta...sun medicul care ma directioneaza catre o clinica non-stop de profil...am ales un cabinet...care voia sa il opereze de torsiune gastrica...desi a recunoscut ca e posibil sa nu fie...ne-a cerut 30 milioane...am plecat acasa... cu recomandarea sa ii dau niste pastile pentru stomac...era tot foarte umflat...il bag pastilele pe gat si am declasat voma (imi cer scuze) imediat si-a revenit.Toate bune si frumoase.Pe 13 aprilie sera aceeasi problema, de data asta insa merg la CENTROVET, unde ma tot trimitea medicul...el era deja cardiac (un muschi lenes) si tratat pe masura...aici las 150 lei pe o injectie si o ecografia in acre nu se vedea mai nimic era umflat de gaze...Imi cer 1200 lei sa il intubeze si 3000 sa il opereze...nu aveam acesti bani. Plecam acasa disperati...eu deja plangeam incontinuu...suna fica-mea si afla ca la Facultatea Veterinara fac intubare cu 300 lei....iar urca-l in masina si mergi era deja 10 noaptea....i-a bagat prin acealasi procedeu ulei de parafina si carbune medicinal....isi revine baiatul...pe la ora 2 ne culcam. pe la 5 dimineata il aud...sar din pat si eu fata mea...el era iar umflat si venea sa ne ceara ajutorul. Il luam il punem in masina...ne ducem iar acolo...la facultate...extraordinar om dr TUTUNARU...il intubeaza iar...se desulfla...il facem investigatii multiple (cardio, babesioza, eco, biochimie, perfuzii) nici nu mai stiu ce am facut...el statea pasiv...mai putin la o injectie foarte dureroasa....era foarte slabit...nu putea sa mearga si aflam de ce. Avea glicemia mai mica de jumatate...in fine il bagam pe tratament, trebuia sa continuam cu perfuziile, venea medicul acasa sa i le faca...medicul cardiolog zice ca e ok daca il scoatem pastilele deinima vreo 2-3 zile...dar nu a fost. Vineri 15 aprilie 2011 (nu m-am dus la serviciu) de dimeneata l-am vazut ca nu respira bine, m-am trezit din 2 in 2 ore sa il vad ce face...pana sa ajunga medicul am stat jos langa el...si a murit langa mine ...fara sa pot face ceva....macar stia ca nue singur...il tot sunam pe medic...la 2 minute dupa a ajuns...i-a facut masaj cardiac...degeaba...am rams si fara baiat.... asa il alintam eu 'gogoasa lu' mama, puiul lu' mama, dulceata mea...etc.... Nu stiu cum sa inchei decat cu multa multa durere...pe care o resimt si acum si nu stiu daca o sa imi treaca... mi-am pus poze cu el pe desktop, la serviciu, in living, in dormitor, am reusit sa il conving pe sotul meu ca vreau sa il ingroape in curte...Il am mereu in suflet dar parca e prea mare curtea asta fara el...pentru el mi-am dorit-o...sa fim impreuna...Poate ca ati observat deja ca am locuit cu Lucky exact doi ani in casa noua...in fiecare dimineata in beau cafeaua cu el...vorbesc cu el....dar nu e sa dea vesel din coada...sa alrege dupa masina...sa latre cand vede om strain...Si poate ati observat ca am pierdut in scurt timp multe fiinte dragi...de necomparat...sunt iubiri diferite...dar toate dor....si ai inima rupta... nimeni si nimic nu il poate inlocui.
Plang...plang...